Fata de la CEC

Da, tot din Deva. Intru până la o sucursală a CEC Bank. Mă orientez spre o casierie unde mi se spune că trebuie să trec pe la un ghişeu să plătesc taxa iar apoi să mă întorc la casierie să dau şi banii. Zis şi făcut.

Cum stăteam eu la coadă la un ghişeu numai ce o văd. Stătea pe un hol ce duce spre birourile angajaţilor. Deja mă deconectasem complet de planeta asta. Era o brunetă înăltuţă şi frumoasă foc. Avea pe la vreo 29 – 30 de ani dar îşi păstrase mult din frumuseţea şi dulceaţa adolescentină.

Avea un chip foarte drăguţ, foarte plăcut, machiat discret şi cu gust. Tocurile negre, foarte drăguţe dealtfel, o făceau mai înaltă, modificându-i poziţia corpului şi scoţându-i în evidenţă formele. Stătea cu spatele şi capul drept, ferm, semn că îi place să danseze (bine, şi tocurile pot da senzaţia asta, dar poziţia capului spune multe), vorbea la telefon, cumva stânjenită de acest fapt, pierdută puţin în lumea ei şi în convorbirea pe care o purta.

Se simţea că este acolo, lângă persoana cu care vorbea (după atitudine cred că vorbea cu partenerul ei), iar eu o scanam, plin de interes. Purta nişte pantaloni negri de stofă, foarte îngrijiţi, care-i evidenţiau frumoasele forme ale picioarelor şi feselor.

O priveam cumva din laterală şi-i vedeam formele dulci şi armonioase, fără excese. Îi priveam mâna stângă, în care ţinea telefonul, şi vedeam că nu are verighetă. Probabil că a avut multe ghinioane la capitolul bărbaţi, dar divaghez. Cămaşa de pe ea, fără a fi excesiv de provocatoare, scotea în evidenţă nişte sâni îngrijiţi şi un sutien ales cu inteligenţă (îndrăznesc să spun chiar emoţională).

Avea nişte mâini frumoase, genul acela de mâini îngrijite care bagă-n boală orice bărbat care ştie ce se poate face cu ele, cum poate fi mângâiat de ele, iar părul îi ascundea urechile şi o parte din telefon. Era frumoasă. Singurul lucru care-i lipsea era un zâmbet.

Bine, de la celălalt ghişeu o doamnă mă striga de zor să mă servească cu ce aveam nevoie, doar că eu n-o auzeam. Eram pierdut în lumea mea, încercând să întrezăresc măcar o parte din lumea ei. După vreo două minute am reuşit să mă adun şi atunci mi-am dat seama că mă strigă cineva.

Zâmbesc şi acum, gândindu-mă la ea şi regret că nu m-am putut apropia să-i simt parfumul. Îmi imaginez că mirosea a iasomie.

4 Comentarii

  1. TNH 26 august 2009 la 13:37 - Raspunde

    Ca de obicei, te-ai mulţumit cu privitul. Să-ţi fie ruşine. 😀
    Eu zic să faci un poll, iar întrebarea să fie \”Merit să fiu bătut până îmi revin?\”
    Cititorii care răspund da, vor trebui să şi pună în aplicare votul, poate aşa nu te mai pierzi cu firea şi porneşti şi tu o discuţie aşa, ca din întâmplare cu zâna. Sau cu următoarea zână. Sau cu următoarea următoare zână. 😀

    • Robin Molnar 26 august 2009 la 15:03 - Raspunde

      😆 Nu mi-e frică să vorbesc cu ele. 😀 Am nevoie de un context favorabil, totuşi. De exemplu dacă este la muncă nu prea am un asemenea context. :s

  2. TNH 26 august 2009 la 17:26 - Raspunde

    Mi-am adus aminte de o reclamă. O angajată îi spune unui client că nu mai este nevoie să vină în fiecare lună la bancă, nu mai ştiu de ce, dar omul în loc să se bucure, se întristează pentru că îi plăcea de tipă şi nu mai are motiv să vină s-o vadă. Imaginea următoare îl arată pe tip cu un buchet de flori în faţa băncii, aşteptând-o. 😀 Era superhaioasă reclama, păcat că nu mai ştiu la ce bancă.

    • Robin Molnar 26 august 2009 la 17:32 - Raspunde

      😆 Îmi amintesc şi eu. Era o reclamă drăguţă. 😆

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.