Eram la un semafor, pregătindu-mă pentru cea mai productivă jumătate a zilei. Soarele îmi bătea cumva din față, așa că m-am trezit minunându-mă de frumusețea care se desfășura în fața ochilor.

Purtați de tot felul de adieri și de curenți de aer, mii și mii de minusculi, aproape insesizabili, mii și mii de fulgi de zăpadă pluteau în aerul rece, unii coborând spre trotuar iar alții, din contră, ridicându-se voios înspre cer.

N-aș fi văzut asta, dacă n-ar fi bătut soarele din față, transformând fulgii în minunate scânteieri de poveste ce jucau un joc haotic de-al ielelor iernii. Și nu doar eu, toți cei care am văzut faza asta ne-am minunat tare.

Dar pasul grăbit ne-a purtat pe fiecare mai departe.