Octavian Paler – Viaţa pe un peron – Note personale

Nu am pretenţia că sunt mai inteligent sau mai trăit decât Octavian Paler, dar am pretenţia propriilor opinii şi a propriei filozofii, de aceea cred că pot să aduc mici completări, ca şi note personale, la ceea ce spunea dânsul în cartea Viaţa pe un peron.

"De fapt, am înţeles atunci ceva la care nu mă gîn­disem niciodată. Că uneori a aştepta poate fi, la urma urmei, un mod de a pleca şi de a sosi. Cîtă vreme aştepţi, totdeauna mai există un tren care va veni sau va pleca. Chiar dacă nu ştii cît trebuie să aştepţi."

Notă personală:

  • Câteodată aşteptarea este arma şi scutul celui ce nu are curaj să acţioneze sau să-şi înfrunte destinul. Este, într-un fel, un anume act de laşitate curajoasă, dacă vreţi, prin care, aşteptând, se încearcă, de fapt, rezolvarea de la sine a problemelor.

"Peroanele sînt cu totul pustii numai cînd le pustiim noi înşine, mi-am spus. Şi am încercat din toate puterile să cred asta. E adevărat că nu reuşeam totdeauna, iar acum nu mai reuşesc nici atît. Dar dacă aş fi renunţat cu totul, aş fi murit. Încercam să ne umplem timpul cu ceva, dar fără panică. Une­ori ne întrebam cît vom putea rezista astfel. Pe urmă tot noi ne ziceam ca să ne dăm curaj: "Important e că deocamdată merge"."

Notă personală:

  • Şi totuşi, câteodată trebuie lăsat un fel de pustiu în sulfet, pentru a recrea din nou ceva frumos. Este ca şi cum ai goli o sticlă cu apă  stătută pentru a o înlocui cu alta, mai proaspătă. Într-un fel, a lăsa trecutul la o parte este o astfel de pustiire voită şi controlată şi, uneori, este nevoie şi de aşa ceva. Ideea este să încerci să nu prelugeşti golul, însă tentaţia este, adeseori, prea mare.

"Există numai peronul şi aş­teptarea. E una din acele situaţii cînd cauţi în aş­teptare un bîrlog, un refugiu. Să treacă timpul, de­oarece lucrul cel mai important pe care-l faci e să aştepţi. Pustiul latră uneori ca şi cîinii. Şi, cum să vă spun, muşcă chiar de inimă. A aştepta înseamnă atunci a supravieţui cît mai mult, a aluneca spre moarte încet."

Notă personală:

  • Paradoxal, aşteptarea este şi un refigiu dar şi o osândă. Aşteptarea este un refigiu pentru clipele când nu ai energia necesară rezolvării problemelor cu care te confrunţi.  Osânda constă în însuşi faptul că ştii ce va urma, că ştii că va trebui, cumva, să-ţi aduni energia şi să rezolvi problema. De multe ori, însă, problemele nu au soluţie, sau nu au una rezonabilă, cel puţin. Şi atunci apare şi teama.

"Totul e să te descurci cît mai bine cu frica şi să-ţi găseşti chiar în frică un loc mai ferit. Aştepţi, supravieţuieşti şi în vremea asta moartea vine bîjbîind."

Notă personală:

  • Ca să-ţi găseşti în frică un loc mai ferit, un refugiu, trebuie, mai întâi, să-ţi devii propriul erou şi să-ţi accepţi propria teamă. Şi nu oricine poate să fie erou.

"Dar vine o zi cînd priveşti peronul gol, trîmbele de praf pe care le ridică vîntul şi nu mai poţi alunga gîndul că te joci cu vorbele, că nu se poate trăi ast­fel, că pustiul este chiar mai rău decît frica sau, dacă vreţi, o altfel de frică… Descoperi ceea ce ştiai de la început, că aşteptarea are valoare cîtă vreme aştepţi să se întîmple ceva, cîtă vreme îţi poţi închipui că se va întîmpla ceva, chiar dacă nu se va întîmpla nimic. Altfel, aşteptarea devine un timp gol. A aştepta aş­teptarea? Ar fi absurd. Aşa ceva nu există. A aş­tepta aşteptarea e moarte."

Notă personală:

  • Frica, însăşi, este dătătoare de pustiu, iar pustiul este lipsa flagrantă a speranţei, locul ireal în care speranţa încetează să mai existe şi, odată cu moartea speranţei, moare şi aşteptarea. Dacă nu mai ai speranţă nu mai ai nici răbdare.

Va urma, cu siguranţă! Opinii, ceva?

2 Comentarii

  1. alexiul 01 mai 2012 la 17:16 - Raspunde

    Foarte frumos, si cel mai important, e scris cu respect fata de autor (atata cat poti sa ai in conditiile in care faci notite personale pe scrierea altcuiva). Am cautat ceva de criticat dar in zadar, poate o sa aiba altcineva ochi mai ascutiti. Felul de a scrie e cumva in armonie cu cel al lui Octavian Paler

    • Robin Molnar 04 mai 2012 la 08:38 - Raspunde

      Da, cam este, mulțumesc, ești primul care observă. 😛

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.