Pârtia morţii
Pârtia morţii este o pârtie din Petroşani, din zona Brădet, şi este localizată în stânga drumului ce face dreapta brusc spre fosta cabană. Acolo am încercat duritatea saniei T38 cu îmbunătăţiri, făcută de tata.
Sania era grea şi mare, spre deosebire de săniile uşoare ale celorlalţi copii. Asta îmi asigura un avantaj clar: aveam demarajul mai bun, mult mai bun. Aveam şi un dezavantaj clar: direcţia era greoaie, ca la Dacia 1100 comparativ cu un Audi A8.
Ştiind ce bestie de sanie am, i-am lăsat pe ceilalţi copii să meargă înainte spunându-le să-mi facă loc, că eu când cobor se vede. Copii se duc înainte, ajung jos, un pic speriaţi de duritatea cursei şi aşteaptă. Strig de trei ori, ca la detonare, "Pârtie!" apoi mă pun pe sanie, pe burtă, după care îmi dau drumul.
Atâta viteză ca atunci n-am mai prins în viaţa mea. Sania sărea furbind peste micile hopuri (muşuroaie de furnici), astfel încât controlul direcţiei era minim spre nul, sania ducându-mă unde vroia ea. Iar ea vroia să mă ducă spre cârdul de copii ce aşteptau la baza pârtiei. Când am văzut una ca asta am început să strig, atenţionându-i.
Fiecare s-a ferit cum a putut, sărind ca ars, iar eu, la vreo trei metri de grupul de sănii am sărit jos din sanie, să mă feresc. Din cauza vitezei excesive sania a lovit cârdul de sănii, acum părăsite subit, pe prima dintre ele aruncând-o vreo doi metri mai în spate. Eu mă tăvăleam prin zăpadă. Un băiat ce nu a fost atent la mine a fost prins pe sanie şi aruncat în spate. Din fericire nu i-am rupt mâna cu sania mea.
De-atunci mi se spunea "Kamikaze" când mă urcam pe sanie. Nu puteam fi niciodată sigur cum am să cobor.
Bă da\’ ce te-o apucat? A nins în Petroșani? 🙂
😆 Nu, n-a nins. Bine, nici mult nu mai este până atunci. Mi se trage de la un episod din Viaţa cu Louie. 😆