O particularitate a lumii arabe este aceea că, precum în Africa, granițele stateor au fost stabilite arbitrar de către marile puteri ale secolului trecut, fără a se ține cont de anumite particularități religioase, culturale și etnice ce ar fi putut închega mai bine ceea ce astăzi am numi state.

Astfel, mi se pare destul de evident că Siria, un stat artificial, nu va mai exista. Indiferent de rezultatul nefericit al războiului civil, Siria nu va mai exista, la fel cum Iugoslavia – după un sângeros război civil – nu mai poate exista.

Irakul este, și el, o cauză pierdută. Nu mai poate exista, câtă vreme tensiunile dintre șiiți și sunniți nu vor fi tranșate politic prin segregare teritorial-administrativă.

Yemenul, aruncat în haos de către Arabia Saudită, va fi – la fel – o cauză pierdută: cu 53% sunniți și 45% shiiți, țara se va fragmenta pe criterii religioase, iar conflictul s-ar putea extinde și în Oman, ceea ce va fi catastrofal pentru cei 1,8 milioane de imigranți care au fugit din zonele altor conflicte (și care reprezintă 43% din populație).

Pe de altă parte, cu 94% sunniți, Iordania va rămâne în continuare o țară stabilă (și pe care ar trebui să facem mai mult ca s-o ajutăm), deci nu este totul pierdut.

C-un deficit bugetar de 98 de miliarde de dolari și c-un prea scăzut preț al petrolului, mi se pare plauzibil că Arabia Saudită va intra în colaps în acest an sau în anul următor, mai ales pe fondul tensiunilor tot mai mari pe care le are cu Iranul, pentru că s-ar putea să se concentreze pe probleme externe, iar nu interne. Totuși, cu o majoritate confortabilă de 75-90% sunniți și 10-15% shiiți, ar putea să rămână o țară relativ stabilă, la limită, în timp ce și Iranul, cu o majoritate de 90 – 95% shiiți, ar pute rămâne o țară stabilă.

Fără a vă mai plictisi cu detalii, mi se pare că actualmente țările arabe din Orientul Mijlociu se găsesc aproximativ în aceeași situație în care se găseau țările europene înainte de Primul Război Mondial: au de împărțit nimicuri și sunt dispuși să moară pentru asta.

De asta zic, mi se pare extrem de probabil ca un conflict major să izbucnească în Arabia Orientului Mijlociu și fără o rapidă și fermă mediere internațională, care să prevină escaladarea în continuare a divergențelor, sute de milioane de oameni vor fi ajunge într-o situație de război și milioane de oameni vor muri, zeci de milioane de vieți fiind distruse.

Situația este, deci, deplorabilă.

Dar fără a fi cinic, probabil că singura soluție a păcii și stabilității în Orientul Mijlociu este fix destrămarea statelor artificiale și formarea altora noi, mai mici, mai stabile și mai compacte din punct de vedere etnic sau religios pentru că, oricât de mult mi-ar displăcea aceasta, o regulă care se aplică la tuturor țărilor definește poporul în funcție de limbă, spațiu geografic și religie, cu implicația că reașezarea religioasă a noilor state peste cele vechi va duce, evident, la o reașezare geografică.

Totuși, pacea de peste 20 de ani n-o pot vedea ca pe o consecință bună a războiului, prețul ei fiind prea mare. Deși, ca să fiu optimist, și noi tot așa ne-am învățat cu pacea, după ce ne-am săturat de război pe pâine.

Sper, totuși, să greșesc…