Ca la fiecare început de an, ONG-urile încep vânătoarea pentru cei 2% din impozit care pot fi redirecționați din bugetul de stat. Și în fiecare an văd aceeași nuvelă absurdă de un supra-realism înfiorător:

1. Femeile nu redirecționează gratuit 2% din impozitul luat de stat către maternități sau către centrele de îngrijire și adăpostire a victimelor violenței familiale! Da, foarte multe femei donează către mănăstiri pe care nici n-au dreptul să le viziteze, sau să le vadă la altar, dar…
2. Oameni crescuți prin orfelinate nu redirecționează cei 2%, deși nu-i costă nimic, către ONG-urile care se ocupă de bunăstarea copiilor aflați în îngrijire extra-familială. Ai zice că ei știu ce înseamnă singurătatea, dar nu…
3. Rudele oamenilor afectați de alcoolism nu redirecționează cei 2% către instituții care se ocupă de ajutorarea victimelor dependenței de alcool. Mai că-mi vine să m-apuc de băut, nu așa!
4. Urmașii celor decedați pe drumurile patriei nu redirecționează către cei care se ocupă de monitorizarea infrastructurii. Ce-i drept, în final cu toții vom păși pe același drum, ultimul…
5. Apropiații și familiile celor brav bolnavi nu redirecționează către ONG-urile spitalelor. Serios, nepăsarea asta mă bagă și pe mine-n boală gravă, nu așa!

… iar acestea sunt doar câteva exemple halucinante de nepăsare colectivă care se transformă în suferință colectivă și în stagnare, nu în acel progres care ne-ar permite să trăim într-o țară mai bună.

De asemenea, nu ajunge să direcționezi. Nu, trebuie să și verific cum ți-au fost cheltuiți banii!