Din Ianuarie, pe fondul lipsei acute de fonduri, organizația World Food Programme (ONG) a fost forțată să reducă cu 60% rațiile alimentare ale refugiaților aflați în taberele din Ciad – ca parte dintr-un program mai amplu de austeritate, ce afectează, deja, 800,000 de oameni în 9 țări africane.

Agenția pentru Refugiați, ONU

Astfel, în Ciad, rațiile alimentare au scăzut de la 2150 de calorii (ceea ce, pentru o populație care poate face doar agricultură, este foarte puțin), la 850 de calorii pe zi. Adică, în timp, precum în condiții de lagăr, oamenii vor începe să moară pe capete, căci aici vorbim, deja, despre malnutriție.

Nici nu se poate altfel: rațiile au scăzut de la 13,5 kilograme de cereale per refugiat, pe lună, aproximativ cât o franzelă, pe zi, la 4,5 Kilograme, iar cantitatea de fasole uscată a scăzut de la 3 kilograme per refugiat, pe lună!, la 900 de grame.

Vă dați seama de dimensiunea foametei? Aproape un milion de oameni trăiesc cu 150 de grame de cereale și 30 de grame de fasole uscată pe zi!

De asta spun, avem nevoie de bani! Țările și entitățile care și-ar permite, gen SUA și UE, au scăzut ajutorul financiar și, în general, nu se ocupă de refugiați, sau se ocupă doar marginal, așa că este de datoria noastră, a celor care – totuși – nu murim de foame, să ajutăm.

Puțin cu puțin se face mult, iar c-un dolar se pot plăti cam patru mese, respectiv hrana pentru un adult, pentru o zi, sau o singură masă, pentru patru copii.

Trebuie să înțelegem că nu putem combate sărăcia endemică de acolo decât prin caritate, până când suficient de mulți oameni vor putea merge la școală, să-și construiască țara pe care și-o vor dori. Momentan, sunt refugiați din calea unui conflict sângeros care a alungat de la fermele și de la casele lor peste un milion și jumătate de oameni.

Și trebuie să înțelegem că aceștia nu niște putori sau niște cerșetori endemici, sunt oameni care au fost alungați din casele lor, din gospodăriile lor, oameni cu familii, cu vise, cu drame, nu cifre într-o statistică nenorocită dată de incapacitatea instituțiilor internaționale de a-i decapita pe toți liderii care nu se pot împlini politic decât prin război. Bașca, săracii ăștia își mai și rup din porția de fasole, ca să cultive o parte, poate-poate n-o să fie secetă extremă și s-o prinde ceva!

Și sunt oameni ca mine și ca tine, ca noi. Deci trebuie să facem ceva.

Oamenii aceștia, nefiind în sfera de influență a Uniunii Europene sau a altor instituții bogate și puternice, sunt ai nimănui și deși am putea – la nivel instituțional și organizat – să terminăm foametea în decursul acestui deceniu, nepăsarea omoară oameni. De fapt, nepăsarea și neimplicarea omoară mai mulți oameni și frâng mai multe destine decât toate armele.

Trebuie să ne implicăm.

Și să vă mai spun ceva. În 2011, când am câștigat SuperBlog-ul, la ceremonia de premiere s-a tras la loterie câștigătorul unui netbook Asus Lamborghini VX6. După ce luasem premiul cel mare luasem și premiul de noroc (ce baftă!), netbook-ul cel scump și performant. Și am promis că voi dona către World Food Programme, când va fi nevoie, contravaloarea netbook-ului pe care-l aveam (1000 de lei, la acea vreme) și-l voi păstra doar pe acesta câștigat, mai performant, ca să nu existe discuții că unii au două, iar alții niciunul.

Așa că astăzi nu mai am decât un singur netbook, pentru că în 2012 am vândut netbook-ul Acer Aspire One 532 cu 600 de lei, numai că în 2012 WFP avea suficiente fonduri pentru activitățile sale, deci n-am donat atunci, lucru care nu mai este valabil acum, din cauza extinderii conflictelor din Republica Centrafricană și din Siria, fără încheierea altor conflicte. Practic, situația refugiaților s-a înrăutățit dramatic în acest an!

Așa că, de unde WFP funcționa suficient de bine în 2012, acum, în 2014, WFP este subfinanțat cras și are nevoie de ajutor. Așa că ieri mi-am plătit prima parte din datorie, golindu-mi contul de PayPal de cei 90 de dolari pe care-i aveam pentru un secundar proiect de cercetare (sunt înainte de salariu, nu stau strălucit cu banii, nu am putut rotunji la 100 de USD, mie îmi pare cel mai rău).

Rugămintea mea, deci, este aceasta: donați măcar cinci dolari către World Food Programme! Ăia cinci dolari cu care vă puteți lua mai nimic de la noi reprezintă diferența dintre „mâncăm azi” și „mai răbdăm, că nimănui nu-i pasă de noi”.

Vă rog!