În principiu, i-am dat follow pe Twitter lui Obama, că nu se știe niciodată când trebuie să-l trimit în Nigeria fără a mă folosi de vreo perdea sau de limbaj diplomatic.

În principiu, în noaptea când s-au anunțat rezultatele alegerilor primei sale candidaturi, m-am trezit pe la ora cinci dimineața ca să văd dacă a câștigat, sau nu, el.

Se subînțelege că, pe vremea aceea, îi eram fan și eram foarte entuziast cu privire la soarta lumii: un posibil nobelist pentru pace devine președintele SUA, poate se vor repara greșelile administrației Bush, poate va fi mai multă pace…

Bleah, SUA este – actualmente – un stat fascist care îl ține întemnițat pe Barret Brown – un jurnalist care a dat niște linkuri către niște documente sensibile pe care nu el le-a furat – sau pe Chelsea Manning – un soldat care a sifonat către WikiLeaks informații despre atrocitățile comise de către armata SUA, îl caută să-l ucidă pe Edward Snowden – un  fost contractor al CIA care a dezvăluit public programul de monitorizare globală al Americii – și-l caută să-l trimită la Guantanamo pe Julian Assange, jurnalistul din spatele WikiLeaks.

Cum ar veni, Statele Unite ale Americii îi abuzează grav pe toți cei care spun sau caută să spună adevărul. Or, în acest context, ce relevanță mai are discursul lui Obama?