Nepăsarea internațională este o sursă de moarte

Masacrul de la Srebrenica, denumit și genocidul de la Srebrenica,[1][2][3][4][5][6] se referă la uciderea în iulie 1995 a peste 8.000 de musulmani[7]bosniaci, bărbați și băieți, din orașul Srebrenica din Bosnia și Herțegovina și din împrejurimi, de către unități ale Armatei Republicii Srpska (VRS) aflată sub comanda generalului Ratko Mladić în timpul războiului din Bosnia. O unitate preliminară din Serbia, denumită Scorpionii, oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991,[8] a participat la masacru.[9][10] Se bănuiește că au participat și alți voluntari din străinătate, printre care Garda Voluntară Greacă.[11][12][13] Transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, care a însoțit masacrul, este considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă a intenției de genocid a membrilor staffului armatei Republicii Srpska, care l-au orchestrat.[14]

În aprilie 1993, Națiunile Unite declaraseră enclava Srebrenica aflată sub asediu în valea Drinei din nord-estul Bosniei „zonă protejată” aflată sub protecția ONU. În iulie 1995 însă Forța de Protecție a Națiunilor Unite (UNPROFOR), reprezentată pe teren de un contingent de 400 de „căști albastre” olandeze nu au împiedicat capturarea orașului de către armata Republicii Srpska și nici masacrul ce a urmat.[15][16][17][18]

Masacrul de la Srebrenica a fost cea mai mare crimă în masă din Europa după al Doilea Război Mondial.[19] În 2004, într-o decizie în unanimitate în cazul „Acuzarea v. Krstić”, Curtea de Apel a Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, a decis că masacrarea locuitorilor de sex masculin ai orașului constituie o infracțiune de genocid.[20]

Wikipedia

Peste ani și ani, adică recent, Olanda a fost condamnată de către Curtea de la Haga pentru că nu a făcut nimic ca să împiedice genocidul de la Srebrenica, unul dintre cele mai sângeroase și mai pline de cruzime episoade ale Războiului din Fosta Iugoslavie:

“Statul (olandez, n.r.) este responsabil de pierderea suferită de către rude ale unor bărbaţi care au fost deportaţi de către sârbi din Bosnia, de la sedii aparţinând Dutchbat la Potocari, în după-amiaza lui 13 iulie 1995”, a declarat judecătoarea Larissa Elwin, la Haga.

“În după-amiaza zilei de 13 iulie, Dutchbat nu ar fi trebuit să lase bărbaţii să plece din sediile lor”, a declarat judecătorul, subliniind că militarii olandezi “ar fi trebuit să ţină cont de posibilitatea ca aceşti bărbaţi să devină victime ale genocidului”.

“Se poate afirma cu suficientă certitudine că dacă Dutchbat le-ar fi permis acestor bărbaţi să rămână acolo, ei ar fi rămas în viaţă”, a adăugat ea.

Gândul

Acum, se repetă același scenariu: un lider politic și militar (V. V. Putin) ucide – prin “păpuși” înarmate – civili și militari deopotrivă într-un act ce nimănui – în afară de V. V. Putin, adică – nu-i servește la nimic bun. Iar comunitatea internațională – cea care ar trebui să acționeze – stă pe margine și acționează într-o manieră inutilă, aproape hilară, cu sancțiuni ce – mă uit pe bursă! – au un efect frustrant de limitat.

Pe de altă parte, prin inacțiune, Olanda – ca parte a comunității internaționale – se face și ea vinovată de menținerea unui conflict artificial în Ucraina, iar  întâmplarea face ca aproape 200 dintre victimele doborârii zborului MH17 să fie olandeze.

Nu spun că este karma, nu spun că este blestem, nu cad în ridicolul superstițiilor, dar spun că între inacțiune pe scena internațională și moartea propriilor cetățeni ai unei țări este o legătură strânsă, cauzală, identificabilă și deloc lipsită de nebuloase:

Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca țările decente să nu facă nimic!

Iar doborârea avionului malaiezian este întocmai triumful răului asupra binelui. Așa că țin să-l întreb pe ministrul apărării, un oarecare Mircea Dușa, cam câți români trebuie să moară până să ieșim din letargia nepăsării?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.