Române, îți ouă gâsca cu ouă de aur?

Săptămâna care a trecut, am văzut mai multe articole – le-am pierdut șirul – în care lumea se plânge că internetul mobil de la RDS merge slab spre deloc, făcând spume și gâți că, după ce s-a activat roamingul de date RDS în rețeaua Vodafone, de fapt acesta acoperă doar 100 de Mb.

Oameni buni, la cel mai mic abonament, cel de doi euro pe lună – pe care, dealtfel, îl am și eu – cam la ce calitate a serviciului v-ați fi așteptat? Sau la altele mai mari, de până la cinci euro pe lună?

Nu, serios, când ați semnat contractul pe două – trei beri pe lună, cam la ce calitate v-ați fi așteptat să meargă? Și, serios, ia verificați în cercul de prieteni cam câți și-au pus clienți de torrente pe telefon, clienți pe care-i lasă să facă trafic într-o veselie?

Pe bune, din testele făcute de mine, fix asta rezultă, că 100% din rețeaua RDS este folosită 98% din timp. Ceea ce este cam aiurea, pentru că RDS și-a făcut o rețea de ultimă generație care pur și simplu, nu mai poate face față, ingeniozitatea inginerească neputând face față unei nesimțiri extraordinare.

Adică, ce a făcut poporul când s-a văzut cu net rezonabil la preț bun? Păi exact ce ne-au învățat basmele populare când țăranul Ion găsește gâsca ce ouă ouă de aur. S-a apucat s-o mulgă de-i sar penele.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.