În abatorul lumii, lupii stau la aceeași masă cu oile. La ONU, Rusia – ca stat agresor – încă mai are drept de veto, deși a încălcat toate reglementările ONU în materie de ordine și disciplină internațională. De aceea nu înțeleg de ce ONU încă îi mai ține, de ce-i mai tolerează, dacă însăși Rusia nu mai respectă regulile ONU. Nu cumva – întreb și eu – ONU a devenit la fel de neputincioasă precum interbelica Ligă a Națiunilor?

La fel, în OSCE, Rusia încă mai este acceptată ca membru. Asta, după ce tot Rusia le-a interzis observatorilor OSCE să pătrundă în Crimeea ocupată. Cumva, mi se pare că OSCE își bate joc de noi și de principiile pe care se presupune că le apără. Desigur, despre cum Rusia își bate joc de toate entitățile internaționale concepute în mod expres pentru a menține pacea nici măcar n-are rost să mai povestim.

Așa și cu prestigiosul Consiliu al Europei. Rusia este membră, bine-mersi, după ce a călcat cu bocancul militarizat însăși principiile care stau la baza acestui consiliu.

Cum ar veni, criminalii dreptului internațional stau la aceeași masă cu judecătorii.

Să facem o paralelă cu dreptul intern: dacă inculpații și judecătorii ar sta la aceeași masă și ar negocia starea de vinovăție, am discuta fie despre corupție, fie despre vicii de procedură.

De aceea se și impune o reformă a sistemului juridic internațional în materiile convergente în spețele în cauză, pentru că altfel nu avem nici justiție internațională, nici un drept internațional care să nu fie strâmb.

Pentru că nu se poate ca unii să aibă drept de veto, iar alții nu. Și nu se poate ca agresorii să aibă drept de veto asupra celor agresați. Și fie vom îndrepta asta, fie vom îndrepta crucile.

Ce alegem?