Cu tagul: razboiul din crimeea

  Susţineţi Ucraina

„Din luna noiembrie a anului trecut, poporul ucrainean se străduieşte să îşi definească propriul viitor. Pe parcursul acestui proces, ucrainenii au devenit pentru întreaga lume un simbol al curajului şi al schimbării paşnice. Comunitatea internaţională rămâne unită în sus

  O logică extensie a dreptului intern

În abatorul lumii, lupii stau la aceeași masă cu oile. La ONU, Rusia – ca stat agresor – încă mai are drept de veto, deși a încălcat toate reglementările ONU în materie de ordine și disciplină internațională. De aceea nu înțeleg de ce ONU încă îi mai ține, d

  Nu, nu, astăzi nu

M-am căznit tot weekendul să scriu ceva frumos pe blog, dar n-am avut ce, chiar n-am avut. Adică, dacă aveți cunoștință despre ceva frumos care să se întâmple în lumea asta, dați-mi și mie de știre, că m-am cam săturat să scriu despre trădări naționale, hoții, inepți

  Scurtissime – 6 Martie 2014

J.M. Barrosso a ținut un discurs important ieri. Robert H. Serry, observator pentru ONU, a fost nevoit să părăsească de urgență Crimeea, după ce indivizi înarmați l-au sechestrat, obligându-l să se retragă la aeroportul din Sevastopol, de unde a și plecat spre Istanbul. Dacă

  Olimpiada de la Soci – Jocuri Politice

Olimpiada de la Soci este prima organizată de Rusia, după cea din 1980, și tinde să fie cea mai politizată din istoria recentă a acestor jocuri. Exploatarea politică a sportului atinge recorduri mondiale. În 1980, după invadarea Afganistanului de către URSS, Jocurile Olimpice de

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.