O poveste c-un suvenir…

  • De ieri încerc să scriu pe blog povestea acestui suvenir cu și despre Londra

Sunt de acord, acest suvenir este oarecum stupizel, nici prea artistic, nici prea elegant, poate chiar un pic prea ieftin ca aspect. Dar suvenirul acesta, asemenea altora pe care le-am adus în țară pentru prieteni sau apropiați, spune o poveste.

Setul de suveniruri din colecția Londra, pe care le-am împărțit care pe unde, l-am luat char din zona recentului atentat terorist de la Londra. Acolo, unde oamenii sufereau, chiar la capul podului, era un chioșc unde două românce la vindeau apă turiștilor. Când am fost eu, în toamnă, una dintre fete era de prin Vaslui, c-am întrebat-o, și tocmai ce venise în Londra de vreo două luni, împinsă de sărăcie și de alegerile politice ale părinților săi.

Acesta mi se pare cel mai teribil blestem și anume copiii să facă aceleași greșeli ca părinții și să ajungă în același loc, iar fata asta, pe undeva pe la vreo 23 de ani, cred că aceasta este media de vârstă a tinerilor români atunci când emigrează în UK, fugea de sărăcia de acasă.

Cumva, pornise pe un drum inițiatic al ei, așa cum adeseori pornim cu toții, așa cum au pornit și miile de turiști chinezi care au fugit din orașele lor dormitor, îmbâcsite de industrie și de consumerism, au strâns bani ani de zile și au venit să vadă civilizația. La fel făceam și noi, în anii 1990, când cei care își permiteau își trimiteau copiii în excursii inițiatice în străinătate, să vadsă lumea și să li se deschidă orizonturile.

Din păcate, pe acel pod, la acel capăt de pod, în apa aia, în inima Londrei, niște drumuri inițiatice s-au frânt, iar altele au ajuns să ocolească, iar cel vinovat este, stupoare!, unul de-al lor, născut și crescut la ei. Iar asta ar trebui să ne spună ceva.

Fix acolo, lângă pod, într-un mic magazin, este domnul care mi-a vândut acest suvenir, poate că v-am mai scris despre el, acum nu găsesc articolul. Faza e cam așa. Mă apropii de magazin pentru că nu se face să te întorci acasă fără niciun suvenir, era pe seară, după ce am ieșit de la birou, așa că tipul îmi zice:

– Te rog să te grăbești, că vreau să închid.
– Nicio problemă, spun eu întinzând mâna și culegând toate cele cinci sau șase variațiuni ale acestui suvenir cu orașul Londra pe care le-am mai văzut într-o laterală.
– Ei, acum nici chiar așa de repede!
– Dar nu este nicio problemă, știu exact ce vreau.

Apoi se apucă să mi le împacheteze, ca să nu se deterioreze în timpul transportului.

– Știi ce fac diseară, după ce ajung acasă?, îmi spune el c-o familiaritate și o deschidere șocantă pentru un englez!, îmi închid telefonul, beau o bere și m uit la televizor, după care mă culc.
– Pare un plan bun!, îi răspund încântat de o asemenea deschidere.
– Da, mă culc, să nu mai aud de nimic și s mă relaxez.
– De unde ești?
– Sunt conștient că am accent rusesc, dar eu sunt din România.
– Nu contează accentul, nu contează de unde ești, la final oameni suntem toți.
– Oameni suntem toți, i-am răspuns îndepărtându-mă de magazin și încântat de suvenirule luate.

Oameni suntem toți. Dar în lumina sângerie mă întreb: oare chiar așa să fie?

Voi ce părere aveți?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.