Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

Ce este Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții? Pe scurt:

Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii a fost transpus intr-un document intocmit de Ministerul Economiei, urmand sa fie discutat zilele urmatoare cu reprezentantii Comisiei Europene. Deocamdata, se cunosc foarte putine lucruri despre acest fond, fiind inca un mister pentru cei interesati. Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a explicat pentru HotNews.ro modul in care va functiona fondul. Pe scurt, ministrul spune ca vor fi investitii publice in fabrici si uzine noi, in centre de colectare a legumelor etc, care apoi vor fi privatizate.

Hotnews

Sună bine, nu? Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții. Uau. Adică, iată!, pare o inițiativă nobilă: să construim fabrici și uzine, pe care apoi să le privatizăm.

Doar că am mai trăit faza asta, în anii 1990, când fabricile se privatizau pe nimic și intrau în posesia membrilor de partid, iar apoi le tăiau și le vindeau la fier vechi. Asta vrem? Să le mai dăm încă o generație de industrie la furat și distrus foștilor securiști?

Nu mai au ăștia fabrici și industrie de furat și acum vor să le construim o alta și să le-o dăm gratis sau la prețuri de nimic?

De ce n-am putea, de exemplu, din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții să construim fabrici gata privatizate? Adică de ce n-am ajuta actualii oameni de afaceri să-și dezvolte afacerile, așa cum dealtfel ar fi și normal? De ce nu am ajuta viitorii antreprenori să-și deschidă o afacere, direct privatizată?

Eu îmi pun deoparte toate economiile și deschid o fabrică micuță, îmi fac împrumuturi și mă descurc greu cu banii sub povara taxelor, iar șeful de partid din oraș își deschide fabrică din Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și-mi ia fața: că el n-are de amortizat investiții, bașca îmi ia și angajații. Păi treabă este asta, sau concurență neloială?

Și-apoi. nu mai avem ce construi în țara asta: drumuri, poduri?, de ne-am apucat să construim fabrici și uzine? De ce nu procedăm așa cum îi normal la cap: să construim infrastructura, că apoi vin și investițiile, și facem fabricile din banii altora, nu ai noștri? 

Dacă ar proceda așa cum sugerează ăștia cu Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, întâi vom construi fabrici și uzine și, apoi, dacă le vom privatiza, dacă!, vom construi și drumuri. Deci plătim ambele lucruri. Dacă am construi doar drumul, fabrica ar veni singură, deci plătim doar o dată.

Ce nu este logic? Vrem să îngroșăm lista celor 1256 de fabrici și uzine distruse de politicieni prin rea-voință și incompetență?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.