Sinuciderea unei națiuni?

Am un prieten care acum este-n Grecia și aștept cu extrem de multă nerăbdare să se întoarcă de acolo, ca să-mi povestească ce-a văzut, cum a fost, cum și dacă situația din Grecia s-a schimbat față de anul trecut și în ce sens, ce părere au oamenii, dacă a avut tangențe cu ei… De fapt, am nenumărate întrebări despre situația din Grecia și  mă abțin cu greu să nu-l sun în roaming, să-i fac un cost suplimentar destul de mare…

Plus de asta, omul este în vacanță și parcă n-aș vrea să-l deranjez cu întrebările mele și parcă mai bine-l las să se bălăcească în mare sau în piscina hotelului, eventual c-o bere-n mână și cu fructe de mare-n furculița din mâna cealaltă, întrucât știu că-i plac atât fructele de mare, cât și berea.

Mă rog, m-aș fi dus și eu în Grecia, dacă mi-ar fi plăcut vremea. Doar că mie nu-mi priește clima de vară din Zona Mediteraneană, deși mă gândesc serios să mă duc pe acolo într-un Noiembrie, ca să fie vremea fix pe placul meu, cu maxim 19 – 20 de grade Celsius, căci pentru mine oricum nu contează că-i apa rece, deoarece eu oricum nu știu să înot.

Anul trecut alți prieteni s-au dus în Grecia cu mașina și le-a luat două zile, c-o oprire nocturnă în Bulgaria, într-un hotel curat cu mic dejun, pe marginea drumului, aproape de granița cu Grecia, cu ajutorul unei recomandări venite printr-un site de specialitate.

De fapt, și aici doream să ajung, și prietenul care acum este în Grecia tot cu mașina s-a dus, deși combustibilul până acolo costă ceva, iar oboseala drumului spre și dinspre destinație va fi destul de consistentă. La fel cum și riscul mare de amenzi este și el destul de consistent, desigur, întrucât atunci când ai undeva de ajuns, ai tendința să te cam grăbești și s-o calci…

Revenind la situația din Grecia, aceasta este atât de volatilă încât nimeni nu știe ce va urma, iar ceea ce este valabil acum, când scriu aceste rânduri, s-ar putea să nu mai fie valabil peste câteva ore, sau mâine, sau peste câteva zile, darămite peste câteva săptămâni sau luni…

În orice caz, nu pot să înțeleg ceea ce se întâmplă în Grecia decât printr-o perspectivă anarhistă, contra-revoluționară, isterică și aproape sinucigașă, cu atât mai mult cu cât condițiile impuse Greciei sunt de cel mai elementar bun simț.  Practic, dacă UE ne-ar cere ceea ce i-au cerut Greciei, mâine am avea banii în cont, pentru că acestea sunt condiții impuse de UE căreia, la rândul ei, i-au fost impuse de realitățile economice din teren…

Am colegi de birou care pleacă zilele acestea în Grecia și aș minți să spun că n-au emoții, pentru că nimeni nu poate prezice modul în care va reacționa un popor speriat, debusolat și panicat de teama zilei de mâine, probabil că nici ei nu știu încotro o vor apuca-o, nici nu știu dacă au unde să plece…

În România, cu bune și cu rele, tinerii mai învață ceva: dacă nu o meserie, măcar o limbă străină sau, măcar, se învață cu munca brută, brutală, necalificată, după care pleacă în străinătate la muncă, pentru a avea măcar o pâine pe masă. Dar tinerii greci, șomeri în proporție de 25%, stau acasă la mă-sa și la tac-su. Mă întreb de ce și nu înțeleg în mod rezonabil abordarea aceasta.

Când mi-era foame, mergeam și aranjam morminte-n cimitir. Nu mi-e rușine, asta era munca, ocazională, pe care o găseam, dar era mai mult decât zero. De asta nu înțeleg inacțiunea poporului grec, parcă așteaptă toți să-i scoată Tsipras din lumea civilizată, în timp ce ei stau și se uită.

Și nu-i a bună, serios că nu-i a bună! Lista țărilor care s-au sinucis socialist este lungă și începe cu țările Americii de Sud (Tsipras este fan al Venezuelei în care astăzi se moare de foame și de sete și de boli tratabile!) și cu unele țări din Asia Centrală, fără a ocoli Africa. De exemplu, Cuba s-a sinucis în anii 1950, Venezuela tot în anii 1950, dar să revenim mai aproape de casă…

Din punctul meu de vedere, de fiecare dată când o țară cade-n mrejele socialismului idolatric, simt cum ceva se frânge în mine înțelegând că, iată, prostia a învins, ceea ce mă întristează nespus, mai ales când se întâmplă aproape de casă…

În fine, dacă se va adeveri ceea ce Lucian Mândruță spune mai jos, înseamnă că situația va deveni cu adevărat disperată, pentru că atunci prețurile nu vor reflecta valoarea bunurilor și serviciilor, ci a nevoilor, exact precum în agricultura românească.

Nicicum nu-i bine, nu?

Nu zice nimeni care-s avantajele catastrofei grecesti. Sa va spun eu?1000 de drahme, adica 10 euro cazarea pe noapte,…

Posted by Lucian Mindruta on 28 Iunie 2015

2 Comentarii

  1. Malin 30 iunie 2015 la 17:40 - Raspunde

    Doua puncte destul de scurt apropo de ce-ai scris:
    1. Sa nu faci greseala sa mergi la Mediterrana in noiembrie pentru ca le la jumatea lui noiembrie si pana la jumatea lui februarie e cel mai spurcat anotimp. Din 15 februarie si pana in mai e probabil cel mai propice si daca insisti pe toamna atunci si 15 septembrie – sfarsitul lui octombrie e o idee buna.
    2. Grecia nu e singura tara unde socialismul idolatric a “prins” la public. Exista si in Spania orase intregi conduse de vara aceasta de catre primari sau consilii locale de extrema stanga. Diferente intre Spania si Grecia sunt multe, insa pericolul socialismului planeaza si aici si pare sa influenteze sudul europei.

  2. Nautilus 02 iulie 2015 la 10:41 - Raspunde

    “În România, cu bune și cu rele, tinerii mai învață ceva: dacă nu o meserie, măcar o limbă străină sau, măcar, se învață cu munca brută, brutală, necalificată, după care pleacă în străinătate la muncă, pentru a avea măcar o pâine pe masă.”

    Păi tocmai asta irită mai rău ca urticaria un socialist tradiţional (ar fi nepoliticos să mai fac iarăşi referiri la Valea Jiului… 🙂 ) “În societăţile tradiţionale”, cum le-ar fi numit Dan Alexe, a munci doar pentru bani e o idee absurdă.

    Românul din Republica Socialistă România nu îşi alegea cariera pentru bani, sau casă repartizată de întreprindere, sau prestigiul legitimaţiei. S-ar putea s-o fi făcut pentru o scurtă perioadă, aşa-zisa “epocă mai liberală” 1964-1974, dar şi atunci o făcea cel care intra la Medicină sau altă profesie în care se ştia că vor curge banii, dar se intră greu. Cariera depindea de relaţiile de familie, de moravurile sociale tradiţionale, de a fi căsătorit cât mai repede, la 18-20 de ani, de a trimite copiii la bunica de la ţară, de buna reputaţie în cartier şi de legăturile cu vecinii de bloc. Chiar şi în Bucureşti. Cu atât mai mult într-un oraş monoindustrial, unde lucrau 3 generaţii din aceeaşi familie la bandă unul lângă altul.

    Dacă lucrurile ar ţine doar de bani şi limbi străine, ar fi considerat 100% legitim ca dorelul de la lopată să dea cu lopata în Vest şi muierea lui Dorel acasă să aibă anunţ în Libertatea. Adică aşa cum ar fi zis un anume ministru. Iar dacă mai are şi copil, Dorel cel mic să repare calculatoare prin cartier, luând banii la negru şi ciordind piese ca să le vândă la alţi golani. Cum ar fi zis acelaşi ministru. Dar uite că lucrurile nu ţin de asta, şi banii nu acoperă rupturile din relaţiile sociale tradiţionale.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.