Apropo de scandalul cu băncile
Spuneam că sistemul de control bancar nu funcționează. Comisia Europeană s-a ocupat, deja de asta, astfel încât s-a stabilit încă din Aprilie 2014 ca persoanele vinovate de aceste măgării inimaginabile să fie trase, cu adevărat, la răspundere.
Sigur, soluția nu este perfectă, iar directiva europeană are și găuri, ar, măcar, are și pedepse. Astfel, persoanele juridice riscă:
(a) excluderea de la dreptul de a primi beneficii publice sau ajutor public;
(b) interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități comerciale;
(c) plasarea sub supraveghere judiciară;
(d) o măsură de dizolvare judiciară;
(e) închiderea temporară sau permanentă a unităților care au servit la săvârșirea infracțiunii.
Iar persoanele fizice în exercițiul persoanelor juridice riscă:
(1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că infracțiunile menționate la articolele 3-6 se pedepsesc prin sancțiuni penale eficiente, proporționale și disuasive.
(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că infracțiunile menționate la articolele 3 și 5 sunt sancționate cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin patru ani.
(3) Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că infracțiunea menționată la articolul 4 este sancționată cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin doi ani.
Amu, directiva 2014/57/UE va intra în vigoare doar din Iulie 2016, deci timp să furi este berechet, iar fiecare stat trebuie să transpună în legislația proprie propunerile de mai sus.
Cum ar veni, ținând cont de ce-i la noi la ASF, nu trag mare nădejde…
Lasa un raspuns