Blestemul țărilor bogate în resurse
Ca să fie foarte clar, nu am încredere în marile companii care se ocupă de extracția resureslor naturale ale pământului (petrol, gaze, metale prețioase, minereuri). Pentru că există o chestie numită blestemul țărilor bogate în resurse. Cum vine asta?
Blestemul țărilor bogate în resurse este o constatare a unei realități crude: cu cât o țară are mai multe resurse minerale, cu atât populația va fi mai săracă. Pentru că exploatarea generează corupție, care corupție generează un soi de incapacitate administrativă, ducând la prăbușirea sistemelor statale (sănătate, educație, justiție).
Nu, nu eu am spus asta, ci cei care au făcut filmul The Age of Stupid. Exemple la îndemână sunt gârlă, cel mai elocvent fiind Nigeria, o țară foarte, foarte săracă, extrem de bogată în petrol și diamante.
No, lăsând la o parte vrăjeala corporațiilor care exploatează resurse minerale, vrăjeală trecută la capitolul „Responsabilitate socială” (o serie de principii care sună bine, dar de care nu se ține cont, doar se vede de la o poștă), nu pot să nu mă întreb:
– Blestemul țărilor bogate în resurse se trage de la corupție? Da? Bun. Atunci ia să vedem cine, ce și unde exploatează! Să știm pe cine tragem de urechi, nu de alta.
Deci nu, nu sunt de acord cu proiectul de la Roșia Montană. Nu sunt suficient de filozof pentru asta (sau, altfel spus, sunt prea pragmatic pentru așa ceva).
Si eu am vazut asa, si noi suntem o tara bogata in resurse, rusii au vazut ca avem uraniu nu au plecat pana nu au terminat zacamantul de uraniu complet si la noni e la fel.cSi germanii au saracit romania de petrol
=D Rușii au furat tot ce-au putut, până și animalele din gospodărie. =D Dar uraniul nu l-au putut fura pe tot, la fel cum nici nemții nu ne-au luat chiar tot petrolul. =D Oricum, în principal e vina noastră pentru ce ni s-a întâmplat. =)