Bogdan Aurescu trebuie să plece

În primul rând, sunt de acord că nu Bogdan Aurescu a făcut broșura aia tâmpită. Nu asta îi reproșez. Dar Bogdan Aurescu trebuia să fie suficient de competent încât să-și numească o echipă capabilă, care să organizeze ca la carte orice întâlnire oficială.

Asta este datoria și competența lui, de a conduce echipele de specialiști din Ministerul de Externe, iar Bogdan Aurescu a eșuat în a-și forma o echipă care să nu gafeze chiar așa de rău.

Dar să zicem că și asta i s-ar putea ierta, pe motiv că are scheme de personal în minister și că el nu controlează chiar tot.

În al doilea rând, sunt de acord că AGERPRESS ar trebui desființată, pentru că este coruptă de politică și pentru că, iată, chiar și-n intențiile lor cele mai nobile, gafează grav și nu puțin a lipsit să iscăm un scandal diplomatic de proporții, acum, când Rusia ne suflă-n ceafă.

Deci sunt de acord că AGERPRESS a greșit și că trebuie dizolvată, fiind un consumator de bani pentru clientela politică și formată din oameni incompetenți.

Dar nu în ultimul rând, deși nu este vinovat pentru gafa diplomatică, Bogdan Aurescu trebuie să plece pentru că a fost de acord ca un om nevinovat să plătească pentru gafa altora. Purtătorul de cuvânt al MAE nu avea de ce să fie demis, acesta neavând niciun rol în cadrul întrevederii oficiale, întâlnire diplomatică, iar nu de presă.

Pentru faptul că a acceptat demisia unui om nevinovat, gest prin care a tolerat perpetuarea în continuare a incompetenților, ascunzându-i de responsabilitate, Bogdan Aurescu s-a descalificat moral din a conduce un minister, deci trebuie să plece, nemaiavând competența morală de a acționa just.

Dacă Bogdan Aurescu ar fi fost un om corect, și-ar fi demis echipa care i-a permis AGERPRESS să o dea în bară și i-ar fi cerut primului ministru să demită toți șefii AGERPRESS implicați în procesul diplomatic, iar în caz contrar ar fi trebuit să aibă etica de a-și fi dat demisia, conform principiului că, ne-fiindu-i permis să-și facă o echipă profesionistă, nu poate lucra cu amatori.

Dar Bogdan Aurescu n-a ales calea demnă și corectă, preferând calea unui abuz în serviciu, incorect și ilegal. Deci trebuie să plece.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.