Ieri, la Chișinău, în cadrul Marii Adunări Naționale, la care au participat inclusiv cetățeni din România, s-a cerut din nou Unirea, de fapt și de drept.

Imediat, desigur, au apărut și unele reacții negative, din fericire sporadice, de genul „ăștia vor în UE”, „ăștia vor să-i salveze alții, că ei singuri nu sunt capabili” și, deși în teorie așa ar părea, lucrurile sunt un pic mai profunde.

Moldova a fost și încă este un stat captiv în ceea ce am putea numi captivitate istorică. Stalin, după ce a reluat puterea în Moldova, a construit statul în așa fel încât să nu se poată dezrobi singur. și nici prezența Armatei a 14-a în Transnistria nu ajută prea mult.

Să spui că România are un mai mare merit în parcursul său euro-atlantic decât, de exemplu, Moldova, este ca și cum la un maraton olimpic câștigă sportivul care a alergat mai repede, doar că dintre cei doi, unul s-a antrenat în curtea închisorii, două ore pe zi, înțelegeți nuanța?

De asta zic, chestiunea libertății statale și individuale ne privește pe toți și cu toții trebuie să ne dorim viață în libertate, deci transformarea Moldovei din stat-captiv al istoriei și revenirea Sa în interiorul granițelor țării.

Moldova este un stat captiv și este obligația fraților să se ajute, să trăiască liberi și neîngrădiți pentru binele lor comun. Iar despre falsa problemă a banilor pentru Moldova am scris aici. Oricum, mie mi se pare că o chestiune de etică națională are prioritate în fața altor aspecte.

Hai Unire! Românie Mică, hai acasă!

Sursele foto sunt în linkuri.