La Marșul Pentru Basarabia organizat în acest weekend trecut, mulți patrioți și mulți activiști pentru demnitate națională au rămas surprinși să-i vadă printre protestatari și pe plătiții (adică vânduții) de la „mișcarea de rezistență din Pungești”, despre care s-a tot scris, cu dovezi, că sunt plătiți de ruși.

La înțeleg dezgustul și îngrijorarea, au și de ce să fie intrigați, doar că acest aspect nu este unul nou. Chiar și pe vremea boierilor, unii compatrioți erau vânduți intereselor Moscovei, chiar și la Revoluția de la 1848 s-a simțit mai mult decât o adiere rusească peste aceste teritorii în care trădarea de țară este ascunsă rușinii publice de o mentalitate săracă în merite.

Sigur, normal, decent și moral ar fi fost ca trădătorii de la Pungești să fie spânzurați în piața publică dar, cum nu mai trăim în Evul Mediu, cel puțin oficial, acești agitatori au fost tolerați, în ciuda faptului că au venit la racolat de minți fragede cărora să le vândă un patriotism deformat, de genul celui predicat de Alexandru Vișinescu, conform căruia subjugarea țării ar servi unui interes național, pentru că Rusia „are grijă de noi și ne iubește”.

Acum să zicem că aș fi putut să-i tolerez pe vânduții ăia la un protest pentru demnitatea și unitatea națională, să zicem că scopul Unirii ar fi scuzat mijlocul deși – la drept vorbind! – compromisul ar fi fost prea mare. Ceea ce n-aș fi putut tolera și ceea ce – în continuare – nu pot tolera este gândul că dându-i nas lui Ivan, ignorându-l, îl încurajezi să se urce pe divan.

Știți ce înseamnă divan, nu? Scaun domnesc. Așa că eu nu m-aș putea risca și i-aș pocni pe trădători până aș muri de epuizare. De aceea nici nu m-am dus la marșul pentru Unire. Pentru că trăim într-o societate care respinge orice formă de violență, inclusiv cea pe deplin meritată, iar eu sunt un cetățean pașnic, mai mult decât model.