Oricine, oricum poate intra în Schengen? Oricine, oricum, poate traversa pe gratis 3,000 de kilometri de țări europene, fără să i se pună prea multe întrebări? Hai, că deja suntem penibili rău de tot!

Țările și-au arătat, deja, măsura prieteniei pe care și-o poartă la greu, prin politicieni mai de grabă incompetenți, decât capabili să facă față unei situații punctuale. Adică, în fond, cât de greu este să aplici niște legi care deja există în țările respective? Cât de greu este să nu fii o momâie? Se pare, iată, că este imposibil.

Desigur, am putea fi tentați să arătăm cu degetele într-o parte și în alta. În realitate, însă, imigranții au intrat în viața noastră prin crăpăturile dintre noi, pe care ne-am făcut că nu le vedem.

Imigranții nu au o vină că vor să trăiască mai bine, oricine, oriunde, își dorește asta, deci vina nu este a lor că încearcă să facă ceva pentru ei și sau familiile lor, ci vina este a noastră că nu am căzut de acord asupra unor politici comune prin care să ne urmărim interesul comun.

Soluția, mi-e teamă, nu poate fi găsită la nivel de stat independent, cauza fiindu-i externă oricărui stat, dec în afara controlului exclusiv al vreunei țări, adică rezolvarea poate fi găsită doar lucrând în comun. Invers decât se procedează acum. Ceea ce înseamnă, deci, că suntem încă departe de o soluție.

Teoriile cu jihadul asupra Europei sunt bălării, nimeni nu dă zece mii de Euro ca să ajungă în Europa și să se sinucidă, să nu fim puerili, cei care au ajuns la noi sunt cei care au avut de unde strânge atâția bani, ceea ce înseamnă că vorbim despre oameni din clasa de mijloc (câți români și-ar permite, în caz de război civil, să strângă 10,000 de euro?) sau din crema societății. Problema este că acele țări din care crema a plecat sunt condamnate la decenii întregi de sărăcie, ceea ce generează o problemă de etică națională și internațională. Dar să revin.

Deci, cerere de transport spre Europa există, bani se găsesc, locuri de cazare mai sunt și toată lumea pare a fi fericită. Cu excepția faptului că niciuna dintre părți nu este fericită, iar asta înseamnă ceva, și anume că la nivelul statelor europene domnește o crasă incompetență, care se manifestă prin slăbiciunea, latența și ineficiența măsurilor luate, iar treaba asta ar trebui să ne dea de gândit.

Dacă mâine ar avea loc vreo catastrofă naturală, oriunde în Europa, refugiații ar fi, desigur, primiți. Dar nu ar avea niciun sprijin solid, niciun mijloc de a-și reface viața și, practic, nicio șansă de a trece cu bine peste un asemenea incident. De ce? Întocmai pentru că și noi, la rândul nostru, vom fi victimele aceleiași incompetențe.

Or, dacă incompetența asta nu vă îngrozește…