Limitele naturii
La Genetică, în clasa a douăsprezecea, am învățat că, pe măsură ce populațiile speciilor cresc, le crește susceptibilitatea la boală. Și e firesc, natura nu are resurse infinite de viață și de spațiu, așa că are mecanismele ei de siguranță.
De exemplu, nu cred că vom putea atinge, în siguranță, cifra de zece miliarde. OK, e rotundă, poate vom putea atinge cifra de treisprezece miliarde, nu știu să calculez cât ar fi limita peste care natura ne va da una peste bot cu cine știe ce boală infecțioasă de genul Gripei Spaniole, care să ne decimeze pe toți.
Iarăși, cred că Gripa aviară este un semn că, deja, populația de găini tinde să ajungă la limita maximală. La fel și cu Gripa porcină. Desigur, nu la fel cred și despre Boala Vacii Nebune, care are o perioadă de incubație destul de lungă, iar vizavi de oi, alte animale extrem de întâlnite, mă mir că încă n-am găsit nimic…
Oricum, după părerea mea, deși populația umană va crește, populațiile animale vor stagna. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe plan alimentar.
Din punct de vedere medical, s-ar putea să avem o șansă de scăpare, întrucât Organizația Mondială a Sănătății a decis publicarea necenzurată a informațiilor despre un super-virus gripal ce ne-ar putea decima. Salut decizia asta. Atâta, doar, că cineva trebuie să investească bani în cercetarea unui posibil tratament în cazul unei improbabil infecții mondiale.
În fine, voi ce părere aveți? Cum știm care sunt limitele naturale ale populațiilor?
Anumite studii arata deja clar ca oamenii consuma mai mult decat produc. Nu mai avem loc pentru a creste animale si cultiva fructe/legume pentru toti, din acest motiv au inceput sa apara organismele modificate genetic. Legume pe care le cresti in eprubeta in decursul a catorva zile. Vedem cu toti ca apar tot mai multe boli si tot mai multe razboaie. S-ar putea sa ai dreptate si intr-adevar sa atingem curand limita populatiei.
Ce fel de studii?
Studii despre arbori modificati genetic pentru o superproductie de superparchet :))
Geez, nu e clar ca daca isi lasa unu’ un site aiurea la nume, e doar un postac care face bani din likul ala ?
Mie mi se pare cât de cât OK. Adică a scris gramatical corect, a exprimat o opinie…
In cazul speciei Homo Sapiens, limitele se modifica in timp. Una era limita omenirii in Paleolitic, cand nu se inventase agricultura, alta in Neolitic, respectiv in evul mediu fata de zilele noastre. Cred ca e dificil sa prezici viitorul, ce putem face este un calcul aproximativ – cat ne putem permite sa ne intindem (folosind tehnologia si stiinta actuala) ca sa nu devenim mai lungi decat plapuma. Dar orice progres stiintific si tehnic intinde plapuma la randul lui.
Eu nu-mi aduc sa fi facut Genetica separat la scoala (long time ago), dar cred ca mecanismul prin care creste susceptibilitatea la boala n-are prea mare legatura cu stiinta asta. E vorba ca prin marirea populatiei, resursele care revin unui singur individ se imputineaza, si acesta nu mai poate atinge potentialul biologic (e subdezvoltat). La oameni, iarasi e diferit. De exemplu, daca o femeie gravida e idioata si nu mananca suficient (desi are de unde) ca sa-si pastreze silueta, sau e alcoolica sau fumeaza, etc – va naste un copil handicapat sau cu diverse deficiente.
Am făcut genetică într-a douăsprezecea. Pe măsură ce populația crește, crește și numărul de erori genetice în cadrul speciei, unele dintre mutațiile indivizilor putând ajuta la mutații ale virusurilor ceea ce, mai departe… Este, dacă vrei, o chestiune de statistică.