Modestia este o calitate a mediocrității
Modestia este o calitate a mediocrității, asta este părerea mea și „buna creștere” nu este un contra-argument, pentru mine. Într-o lume dusă cu pluta, adâncită într-o mediocritate morbidă, mi se pare lucru mare să creezi ceva și mi se pare perfect justificabil și perfect lăudabil să faci ceva și să te mândrești cu asta.
Firește că atunci când ai o viață nașpa, fără perspectivă și fără culoare, lauda cuiva care trăiește frumos doare ca o palmă fierbinte peste un obraz înghețat. Dar vina nu este nicidecum a celui care face și drege, ci a aceluia care stă, care se complace, care refuză să devină mai mult și mai bine.
De fapt, din contră, lauda personală poate fi și un stimulent social: dacă eu pot să fac și să dreg, atunci și alții pot.
Gheruța mea mă iubește întocmai pentru că nu sunt modest. Pentru că, după ce mândria unei realizări va fi trecut, mă orientez spre o altă realizare, și mai luminoasă. Pentru că lauda în sine nu este un scop, ci un mijloc. Iar cei care preferă să fie modești, n-au decât, greșesc tăind mijlocul din calea către un scop ce devine, astfel, intangibil.
Dacă cel care a inventat focul nu s-ar fi lăudat cu asta, eram și azi niște bipezi vânători – culegători.
Cu ce greșesc?
Pe undeva gresesti, prin aceea ca lauda de sine……. stii tu mai departe.
Daca eu as fi super destept si as descoperi ceva sau as inventa o chestie, nu m-as lauda in sensul acesta: ” Eu am facut chestia asta, nu-i asa ca-s foarte destept?” sau „Am descoperit particula/molecula/atomul/pestele/maslina X, nu-i asa ca-s cel mai tare?” Nu asa se face. Faci publica descoperirea/inventia, dai explicatii privind utilitatea si pe urma criticile, respectiv laudele vin singure.
Cel ce a descoperit focul nu cred ca s-a laudat, pur si simplu a aratat altuia si tot asa pana ce focul a devenit ceva foarte cunoscut si util, iar laudele au venit de la consumator la inventator.
Parerea mea!