Deși cred în existența lui Dumnezeu, paradoxal – din punct de vedere al dogmelor creștine – sunt și mă declar ateu. Pentru că deși cred în Dumnezeu, nu cred că el este tot una cu Fiul sau cu Sfântul Duh și nici că și-a sacrificat fiul pe cruce pentru noi și nenumărate alte dume de-astea.

Creația nu este perfectă. Există mii de boli genetice, care mai de care mai grave și mai incurabile, există lucruri rele care li se întâmplă oamenilor buni, de multe ori răul scapă nepedepsit, multe lucruri nedrepte li se întâmplă celor drepți.

Toate astea n-au, din punctul meu de vedere, nimic de-a face cu Divinitatea, indiferent ce nume i-am da.

Din punctul meu de vedere, iarăși, bunătatea față de semeni n-ar nimic de-a face cu creștinismul, la fel cum nici alte calități pozitive precum toleranța, iuirea, înțelegerea, iertarea, acceptarea și alte asemenea, nu au o atribuire strictă către creștinism. Pur și simplu, nu simt că ar trebui să fiu creștin pentru a fi un om bun. Aceste trăsături de caracter au dus la evoluția speciei care, apropo, n-a fost creată în șapte zile.

Dumnezeul pe care l-am găsit eu este singur, nare nici duh sfânt și nici un fiu perfect, jertfit pentru noi, n-are nici sfinți și nici măcar un rai sau un iad în care să te pedepsească. Dumnezeul meu implacabil și omniprezent ca legile fizicii și, fie cpă îmi place, sau nu, el este acolo. Și nu se scrie “El” ca și cum ar fi unicul. Nu, se scrie firesc, precum într-o relație lipsită de teamă.

De aceea și spun, față de doctrina creștină, sunt un ateu, pentru că nu cred o iotă din prostiile ce se spun în Biblie. Iar Dumnezeul meu nu locuiește în temple aurite și nici n-are ambasadori bărboși ce cântă halucinații prin biserică, la fel cum nici nu mă împinge să-i salvez pe alții de la pierzanie și de la iad, pentru că iadul nu există la fel cum nu există nici raiul, căci Dumnezeul meu trăiește în prezent.

Nu sunt defect. Dacă nu sunt clasificabil conform unor criterii creștine, ei bine, nu mă interesează. Dacă cineva crede sa nu în Dumnezeu, la fel, nu mă interesează. Nu mă deranjează religia decât ca formă de îngrădire, nicidecum ca formă de manifestare spirituală, pentru că Dumnezeul meu e liber și te lasă liber să faci ce vrei tu și n-are nici biblie și nici vreun deuteronom prin care să te îngrădească, pentru că rolul lui nu este nici să pedepsească, nici să îngrădească sau, mai rău, să dea cu biciul.

În fine, țin doar să spun că nu sunt nici defect, nici mai dus cu pluta decât cei care cred că lumea a fost făcută în câteva zile, că Dumnezeu a făcut omul imperfect și i-a dat cu potop ca s-o ia de la zero și alte de-astea. Ca atare, nefiind defect, aș dori să NU “mi se arate calea cea dreaptă” și, mai presus de toate, mi-aș dori să nu încercați să mă reparați.

Eu sunt bine. Voi?