Pentru Adi Hădean am un respect enorm, pentru că respect foarte mult oamenii care muncesc foarte mult. Dar ieri Adi mi-a provocat, pentru a nu știu câta oară, niște sentimente contradictorii despre care nu știu cum să scap, fără a scrie…

Pe scurt, Adi este parte a campaniei #EatThis, prin care se cere interzicea fumatului în restaurante, pe bună dreptate. Ca fost fumător, sunt perfect de acord că:

Acum nu-ți mai amintești, dar înainte să fii fumător, mâncarea era mult mai gustoasă.

Cum ar veni, subscriu la această inițiativă, mai ales că nu-mi place să mănânc în oraș, pentru că pute a țigări. Când fumam, și eu puțeam a țigări și-mi pare rău că nu mi-am dat seama de asta, atunci, Dar divaghez.

Deci, Adi are o inițiativă bună. Chapeau!

Dar se aliază cu Aurelia Cristea, deputat PSD, care militează pentru interzicerea fumatului în spațiile publice închise. Inițiativa este, la fel, foarte bună!

Doar că Aurelia Cristea, când nu votează ca să facă lucruri bune, votează pentru lucruri rele, iar în noaptea de 10 Decembrie 2013, aceeași Aurelia Cristea, deputat PSD, a votat că vrea să fie deasupra legii, în ceea ce istoria avea să consemneze ca fiind Marțea Neagră, cea mai brutală lovitură parlamentară de reîntoarcere la anii 1990.

Îmi pare rău, campania este bună, putem avea o dezbatere profund filozofică pe marginea întrebării dacă scopul scuză mijloacele, însă eu sunt un om mult mai simplu și mă ghidez după o etică mult mai elementară și mai inflexibilă, și merg pe principiul să nu iau nimic de la oamenii răi.

Ceea ce, în naivitatea mea, așteptam și de la oamenii pe care-i respect.