Filmul este foarte bine realizat, și nu doar tehnic, ci și la nivel de construcții sociale și umane și știu că multă lume s-ar fi așteptat de la Furiosa să fie mai feminină, iar de la Max să fie mai masculin.

Atâta, doar, că-ntr-o lume post-apocaliptică, segregarea dintre sexe dispare, instinctul sexual fiind precedat, firește, de instinctul de supraviețuire unde nu contează cum arăți, ci cum știi să tragi cu arma, dacă nu vrei să ajungi ca unele dintre dive, fătătoare, a cine știe ce bolund.

Într-o lume post-apocaliptică, mila este doar un fenomen sporadic și un lux care le este permis doar celor mai buni dintre cei mai buni supraviețuitori, care pot decide pe cine salvează și pe cine nu, cine poate fi salvat și cine nu, care luptă trebuie dată și care trebuie evitată.

Pe tot parcursul filmului, Max încerca să nu se atașeze de Furiosa din simplul motiv că atașamentul spiritual i-ar fi fost mai de grabă o piatră de moară decât o apă la moară el fiind, oricum, bântuit de amintirile unui trecut pe care nu-l poate schimba și ale unor întâmplări pe care nu le-a putut preveni, iar oamenii săi dragi au murit.

Și este logic de ce Max a acționat, la final, cum a acționat (fără a fi spoiler): este mai ușor să te aperi doar pe tine, decât să aperi un grup de oameni, potențial lipsiți de apărare.

Și este logic de ce Furiosa a acționat cum a acționat, pentru că – deși și-a pierdut feminitatea – nu și-a pierdut umanitatea, pentru că, de fapt, despre asta este tot filmul, despre condiția umanității la limită.

Max este un egoist înstrăinat, dar inimos, uman, cu bune și cu rele, iar Furiosa este și ea umană, cu bune și cu rele, și toți oamenii din film descriu lupta care se dă între cele două condiții ale umanității, aceea de bine și de rău, chiar și-n același om, simultan.

Într-o lume post-apocaliptică, nuanțele eticii sunt distorsionate, la fel cum totul este distorsionat, inclusiv sexualitatea, iar să judeci feminitatea sau emascularea personajelor denotă o ușoară neînțelegere a contextului acțiunii: lumea, așa cum o știm noi astăzi, nu mai exista.

Binele și răul nu mai existau, nu în nuanțele pe care le percepe astăzi, iar clișeele sexuale s-au pierdut cu mult înaintea începerii acțiunii propriu-zise din film, când „Multele Mame” s-au separat ca grup de restul lumii, în încercarea de a-și păstra identitatea feminină într-o lume în care aceasta se dezintegra.

Furiosa este băiețoasă nu pentru că așa alege scenaristul s-o picteze, ci pentru că în lumea ei supraviețuiește cel care are combinația cea mai potrivită dintre puternic/ deștept/ rapid/ viclean/ crud, indiferent de sex, nu cel mai drăguț/ inimos/ cult.

În concluzie, nu cred că filmul este propagandă feministă, pentru că personajele nu sunt descrise sexual (nu a fost nicio scenă cu tentă sexuală, ci doar una cu o tentă tandră, de compasiune, iar compasiunea – deci mila – exclude amorul) și, după cum spune și un studiu recent, acum mii de ani, femeile erau egale cu bărbații, ceea ce echivalează cu ceea ce am văzut în film, un fel de re-întoarcere la comuna primitivă, cu oarece rămășițe tehnologice (practic, oamenii trăiau în triburi, după cum s-a văzut și-n film).

P.S. Îmi permit să fiu doct pe acest subiect pentru că sunt mare fan al jocului Fallout, care tratează fix astfel de scenarii, cu aproape 400 de ore jucate. Deci știu foarte, foarte bine cu ce se mănâncă post-apocalipsa.

P.P.S. Vă dați seama că în România avem experți în post-apocalipsă? Asta, dacă ajunge apocalipsa până la noi!