O mașinărie veche de 400 de milioane de ani a fost descoperită în Rusia

Problema cu proștii este că ar crede orice. Cum sunt ăia care pun botul la video-ul de mai sus, cu “mașinăria veche de 400,000,000 de ani găsită în Peninsula Kamceatka” (via Facebook).

Sigur, proștii se uită și văd niște chestii rotunde ca niște impractice roți zimțate cu zimții pe laterală.

Eu văd niște crinoizi fosilizați, iar nicidecum ceva metalic (unii am evoluat din epoca de piatră și construim uneltele din metal). Desigur, s-ar putea argumenta că pe vremea aia metalul nu era cunoscut, deci se lucra cu piatră.

Doar că, să vedeți faza, piatra nu are rezistența omogenă și este, deci, greu spre imposibil de prelucrat cu precizia aia. Practic, trebuie să fii de-a dreptul nebun să te îndoiești că ceea ce se vede acolo sunt altceva decât fosile.

Și spun asta pentru că metalul nu rezistă atât. Metalul se îndoaie, da, chiar și în pământ, pentru că de-a lungul a câtorva sute de milioane de ani presiunea exercitată asupra lui n-a fost uniformă, Dar, în primul rând, pentru că metalul ruginește. Nu, metalul nu ruginește doar în apă sau în atmosferă, ci și în sol. Temperaturile permit reacții chimice cu mediul, oricât de lente.

Astfel, am dubii serioase că, dacă tehnicile prelucrării metalelor ar fi fost cunoscute acum o sută de mii de ani, obiectele de artizanat ar fi rezistat mai mult de câteva zeci de mii de ani (în condiții ideale). Practic, nu le-am găsi, sau nu le-am recunoaște ca pe obiecte de artizanat din cauza deformărilor.

Mai mult, dacă eram un pic mai educat, v-aș fi putut calcula în cât timp ruginește în sol lama unei săbii (este un exercițiu deschis, pentru oricine vrea să participe!) și am fi putut, deci, calcula pentru un anume aliaj în cât timp dispare în natură, prin ruginire. Cu certitudine, nu vorbim de sute de milioane de ani în care obiectele să fie recognoscibile, deci intervale de rezistență la rugină în jur de un miliard de ani.

Sigur, este poetic să ne imaginăm că o altă civilizație a ocupat Pământul acum patru sute de milioane de ani, stimulează imaginația și dă aripi, dar este doar atât, un exercițiu de imaginație.

Continuând, este frumos să ne imaginăm că, peste milioane de ani, vreo civilizație va pescui una dintre sondele noastre spațiale, cum e Voyager 1. Doar că, după părerea mea, așa ceva nu se va întâmpla. În principal pentru că sonda Voyager 1 nu va rezista atât.

În plasma pe care o străbate – cred eu – materialele se erodează încet, în urma bombardamentului continuu cu particule de mare velocitate (și de mare energie).

O parte din coliziunile dintre particulele libere și atomii metalului sunt elastice, la vitezele despre care vorbim, de câteva mii de metri per secundă, per particulă, atomii învelișului să fie – în mod constant – smulși din structură. Asta și pentru că sonda Voyager 1 se deplasează cu o viteză de 17,26 Km/s, adică 17,260 de metri pe secundă, rezultând niște coliziuni formidabile între particulele ce sunt absorbite de sistemul solar și sonda Voyager 1 care merge în direcție opusă.

Practic, orice sondă spațială lasă o “dâră” de atomi. Mă rog, nu știu să spun cât de lungă este dâra aia, nici nu contează. Contează că structura metalică pierde atomi.

Problema este că nu știu să spun cât de repede sonda pierde atomi, pentru că intensitatea fenomenului variază în funcție de ceea ce este în mediul exterior, iar ideea este, oricum, alta: nici măcar în vid (spațiul cosmic), structurile metalice nu rezistă o veșnicie, ci sunt erodate și dezintegrate de lipsa unui scut electro-magnetic (cum ar fi, de exemplu, câmpul magnetic al Pământului).

Mai mult, chiar presupunând că – printr-un miracol spațial – sonda Voyager 1 (sau oricare alta) nu s-ar dezintegra complet, s-ar putea ca infima sa atracție gravitațională – în fond, în pustiul acela (dacă chiar este pustiu) s-ar putea să fie cel mai mare obiect, deci cu atracția gravitațională cea mai mare – să atragă suficiente particule de praf cosmic, încât să capete aparența unui asteroid cu nucleu metalic, ceea ce ar face ca acest obiect unicat să devină un aparent asteroid neinteresant.

Ceea ce mă duce la o altă chestiune: talpa de OZN de la Aiud.

E din aluminiu și nu e prea oxidată. Ținând cont că a fost găsită în sol, pe unde mișună apa, în vadul Mureșului, am dubii serioase că piesa respectivă are mai mult de o sută de ani, deci e suficient de proaspătă pentru a putea fi analizată. Numai că nimeni nu a analizat serios obiectul, întrucât e destul de evident că e făcut de mâna omului.

Nu știu, desigur, să spun ce piesă este, de la ce aparat de zbor sau barcă sau ce-o fi fost, dar știu cum putem afla dacă este uman, sau nu, la fel cum putem descoperi schelete de sonde spațiale în mijlocul asteroizilor: analizând alinierea atomilor din structura metalică. Astfel, orice material topit pe Pământ, când se răcește, își aliniază atomii într-un mod unic, dat de particularitățile câmpului magnetic al Pământului.

Alte planete sunt șanse mari să aibă o  altă dispunere a câmpului magnetic, sau alte proprietăți ale acestuia, ceea ce ar duce la o morfologie ușor diferită a materiei.

Mai mult, întrucât pe Pământ Polul Nord magnetic nu corespunde cu Polul Nord geografic, analizând dispunerea atomilor, putem spune destul de precis pe ce meridian s-a răcit metalul respectiv. O fi 55? O fi 25?  Sau o fi 15?

În fine, mi-aș dori ca toți cei care se entuziasmează la așa știri bombastice să gândească un pic mai mult și să creadă mult, mult mai puțin.

Și, ca bonus, pentru cei ce încă mai cred în originea extraterestră a obiectului: trebuie să ținem cont de faptul că aluminiul nu ar fi rezistat, ci s-ar fi topit, la intrarea în atmosferă, ceea ce înseamnă că fie nava extraterestră a fost purtată de o navă-mamă, fie este piciorul unei sonde extraterestre, care a intrat în atmosferă într-un scut protector – precum cele pe care le au sondele noastre spre alte planete – ce s-a rătăcit în altă parte sau a ars complet în atmosferă.

2 Comentarii

  1. Manuel 20 mai 2013 la 09:14 - Raspunde

    Ei, uite asa articole merita citite si memorate ca painea calda. Calculul cantitatii de atomi pierduti de catre voyager ar fi chiar interesant. Totusi, nu conteaza asa de mult calculul pentru mare majoritate, ci este improtant sa se stie ca exista anumite fenomene.

    Decat sa umblam dupa fantasmagorii, mai bine am citi ceva tehnic si explicat asa cum trebuie. Bine argumentat, Robin.

    • Robin Molnar 20 mai 2013 la 09:25 - Raspunde

      Mulțumesc frumos pentru aprecieri.

      Desigur, mi-ar plăcea să am așa subiecte în fiecare săptămână.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.