O Românie dublă

Merg pe stradă și o văd. O simt. O trăiesc. Este ea, România dublă, România ruptă în două, ca o zdreanță romantică ce se vinde pentru un argint, totodată sperând să-și găsească prințul.

Merg pe stradă și o văd. O văd în teatre, în magazine, la restaurant și o văd până și în cimitir. Este ea, crevasa, craterul și groapa în care ne găsim cu toții adăpostul. Și o simt, o miros, o respir, este ea, ruptura prezentă în fiecare dintre noi.

Merg prin lume și o văd pe ea, hidoasa Românie, România celor mârlani și nesimțiți, România celor pentru care cei șapte ani de acasă nu înseamnă nimic altceva decât slăbiciunea celor fraieri. Îi văd parcând de-a-mpulea, claxonând în trafic fără rost, îi văd tăind calea ambulanțelor în timp ce se grăbesc spre club, îi văd aruncându-și jegul pe jos și, prin mentalitatea lor, profanând însuși mormântul peste care, din care, a fost făcută țara asta.

Și mă doare, pentru că văd și România frumoasă, responsabilă, corectă și evoluționistă (în sens strict uman). O văd în politețea diversă și colorată a oamenilor de pe stradă, o văd în atitudinea lor față de ceilalți, o văd în buna conviețuire și în atitudinea responsabilă a din ce în ce mai mulți oameni. O văd până și în apropierea dintre oameni.

Poate sunt naiv, dar îmi place să cred că această a doua Românie va triumfa. Iar lupta nu este de azi – de ieri, ci de vreo douăzeci de ani. De fapt, acum încă ne purtăm cu moștenirile comunismului. Dacă pe partea economică putem spune că, în mare, s-a cam rezolvat, pe partea spirituală, însă, n-am făcut progrese însemnate, doar pe alocuri.

De fapt, am ajuns să urăsc atât de tare prima Românie, cea a șmecherilor și a pungașilor, încât am ajuns să iau totul personal. Nesimțirea, îngâmfarea, mârlănia și șmecheria. Le-aș da, și vă mărturisesc sincer, numai lopeți în cap celor care în loc să trăiască cinstit și corect se consideră deasupra mea, deasupra noastră, a tuturor.

Am ajuns până acolo încât aș vrea să-i văd pe șmecherii rutieri, pe toți laolaltă și pe fiecare în parte, înconjurați în jurul stâlpilor și a plopilor de pe marginea drumului. Sincer, mizeria asta morală a lor a sădit în mine un fel de mizerie umană, tristă și arzătoare de suflete, dar nu mă pot controla. Mă bucur sincer, și e cam grav, când moare vreun prost, vreun șmecheraș, vrun ciumete. Pentru că, și asta nu am spus-o eu, cum îți așezi așa dormi.

Și e greșit. România nu poate și nu trebuie să fie așa. Doar că nu văd alternative. Nu pot trăi în haosul primei Românii, așa că mă refugiez în cea de a doua….

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.