Patapievici la Cluj: Aberații pe tema omului invizibil din cer

Inițial, mi-a părut rău că nu m-am dus să-l ascult și eu pe Horia Roman Patapievici vorbind despre Dumnezeu și experiența modernității. Apoi mi-a trecut, după faze precum:

  1. „Contra factum non est argumentum!” (faptele nu pot fi negate)
  2. „Pentru ca lumea să existe, trebuie mai întâi ca mintea să existe.”
  3. „Atunci când ceva din tine te pune în situația de a gândi ceva imposibil, atunci ești în situația de creativitate.”
  4. „Mintea creștină este cel mai puternic dispozitiv inventat de o civilizație.”
  5. „Fără civilizația creștină, n-ar fi fost posibilă civilizația modernă.”
  6. „Creștinii sunt în lume precum sufletul este în corp.”
  7. „Să nu fetișizăm modernitatea! Suntem în ea precum musca căzută în lapte care nu poate nega existența laptelui.”

Să le luăm pe rând:

  1. Nu există fapte istorice vizavi de Cristos. Nu există fapte istorice care să justifice venirea unui Mesia pe Pământ într-o omenire care nu se afla la începuturile civilizației. Cu zeci de mii de ani înainte de așa-zisa venire, oamenii de Cro Magnon aveau o anume civilizație și artă proprie, la fel cum o civilizație proprie aveau și oamenii de Neanderthal. Despre Homo Spaiens nici n-are rost să mai vorbim, semnele civilizației sale s-au găsit și merg zeci de mii de ani în trecut. Acestea sunt faptele: la sute și mii de ani de la un moment arbitrar într-un  spațiu restrâns, ni se vorbește despre un Mesia.
  2. Sună bine, nu este logic: lumea n-are nevoie de minte ca să existe. Percepția unei stări nu schimbă acea stare.
  3. Păi na, coexistența tatălui, fiului și sfântului duh cer un pic de creativitate…
  4. Sigur că da, de aceea mii de ani femeile au fost discriminate, de aceea regii aveau un drept divin de la dumnezeu, pentru că mintea creștină este cel mai bun dispozitiv, nu justiția/ justețea.
  5. Războaiele au schimbat fața lumii. Putem spune că civilizația creștină războinică a schimbat fața lumii și a făcut posibilă o lepădare a societății de sacrul mistic aducător de moarte? Da, putem.
  6. Spunem asta pentru că întâmplător suntem creștini. Probabil acesta este un proverb budist.
  7. Modernitatea este aceea care ne permite să trăim într-o pace un pic mai închegată, care se bazează nu pe alianțe militare ci pe principiul neagresiunii. Să spunem că am căzut în ea ca musca-n lapte, sau mai rău, înseamnă a nega trufaș toate relefacerile bisericii. Și nu-s puține.

De aceea biserica este nocivă pentru individ, pentru că trage un văl numit misticism peste toată suferința din jur și este frumos să vorbești despre o reîntrupare (a cuiva inexistent, să fim bine înțeleși!) când afurisitul Daniel a cheltuit 50,000 de euro pentru două zile de vizită, este frumos să vorbești despre înălțare, când bisericile se ridică semețe sub ochii copiilor înfometați și a pensionarilor fără minte și fără bani, este nemaipomenit să spui că mintea creștină este cel mai fin lucru din câte există, în timp ce însăși creștinătatea a întors spatele către om și-l tratează, metodic, cu fundul.

Nu, domnule, ateismul este contemplarea practică a ideii că omul trebuie să-l iubească întâi pe om, că omul trebuie să se îngrijească întâi de om și că mai presus de om sunt oamenii, nu zeii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.