S-ar putea să fiu un pic masochist

OK, s-ar putea să fiu un pic masochist. Îmi doresc (da, vorbesc despre politică) să treacă moțiunea și să pice guvernul, că prea multă decență (n-aș putea spune bunăstare) în nivelul de trai face rău la bibilică, mai ales când banii nu sun munciți.

Deci, mi-aș dori să cadă guvernul și să vină PSD-ul la putere. Sincer. Vreau să-i văd cum își dau, ca întotdeauna, cu tesla în ouă, vreau să-i văd jelindu-se despre greaua moștenire, în timp ce se plimbă cu mașini de lux, privindu-ne în scârbă din vilele lor de lux.

Și, cel mai tare, vreau să-i văd pe ăia care contestă măsurile, la iarnă, când România va intra în incapacitate de plată (datorită unor alegeri electorale neprevăzute care vor bloca țara pentru cel puțin două luni, blocând acordul cu FMI).

Da, s-ar putea să fiu masochist, dorindu-mi toate astea. Vreau să văd soluțiile alternative puse în practică după bunele principii folosite de PSD dea-lungul prea lungilor perioade de domnie roșie. Da, sunt masochist că vreau să-i văd pe oameni dând cu capul de pragul ușii, rostogolindu-se de durere și strigând după ajutor.

Pentru că acolo se va ajunge. Iar eu voi sta pe margine, râzând în hohote. Nu, faptul că am dreptate nu-mi va folosi mie la nimic, dar faptul că vor realiza că n-au dreptate, unora s-ar putea să le fie de folos.

S-ar putea să fiu un pic masochist. Huliți-mă!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.