Eh, am păţit o fază exact ca-n proverb. Un nebun aruncă o piatră în apă şi zece înţelepţi se chinuiesc să o scoată. Articolul meu cu titlul "Nu mă lua de prost, prietene" a făcut şi o victimă colaterală. Acest articol îi este dedicat acelui om.

Care-i faza? Simplu. Pe e-mail primesc tot felul de chestii date mai departe de la diverşi oameni, după care mă întreabă diverse chestii legate de acele mesaje. Bun. De curând cineva apelează la mine să-l bag în blogroll, pin Sfântul Petru (adică cineva apropiat, nu intru în detaliile intime de accedere la blogroll). Acel cineva mi-a trimis în câteva rânduri chestii, ca să se pună bine cu mine, în speranţa că ceva va fi pe gustul meu şi, no, mă voi îmbuna, după ce condiţiile de accedere în blogroll au devenit draconice.

Vreau să spun că tipul are un blog cu vreo zece articole, blog vădit comercial, întrucât încearcă să vândă nişte servicii IT. No, cum să-mi bat joc de munca mea cu atâta uşurinţă, ţinând cont că are blog de la sfârşitul lunii Decembrie? Aşa că, no, am făcut pe fata mare şi râzgâiată, să văd ce-i poate capul. No bun. Ieri primesc, de la victima colaterală, o întrebare similară cu cea pe care omul mi-a pus-o alaltăieri.

Mi se părea ciudat, întrucât mesajele erau asemănătoare ca fond, vădit îndreptate împotriva mea (am valoare, am duşmani, vorba cântăreţului minion). Ei, aici intervine situaţia aiurea care necesită elucidare. Nici idiotul şi nici victima colaterală nu mi-au trimis mesajul explicit, îl legătură directă cu ceea ce am fost întrebat, ceea ce este ciudat, dar să nu mă abat de la subiect. Pe victima colaterală o înţeleg, n-avea de ce să-l trimită, întrucât avem o colaborare exemplară. Pe idiot nu-l înţeleg.

I-am căutat ieri, încercând să aflu mai multe, în special de la idiot, care m-a şi sunat când a primit mesajul (cred că vroia doar să se dea erou fidel, în fine). Evident, ieri nu am primit răspuns, decât de dimineaţă, când Sfântul Petru mi-a spus aşa:

– Dude, vezi că ai o problemă. X-ulescu (idiotul) a spus că eşti prea fiţos şi că el nu face faţă la pretenţiile tale. Plus că nu te pricepi, că a citit el undeva că reclama nu se face pe bloguri [oh, da, o să revin la chestia asta în articolul următor] şi el vrea să facă bani repede de pe internet că nu mai lucrează.

Toate ca toate, dar când un neica nimeni îmi critică blogul, am tendinţa perfect umană de a sări de fund în sus ca puricele pe câine. Şi, normal, am scris articolul ca să refulez şi să pot merge liniştit la muncă. Bine, fiind dimineaţă, fiind iritat, presat de timp şi nervos pe deasupra, nu mi-am ales bine cuvintele şi s-a înţeles altceva. Victima colaterală a înţeles, din păcate, că despre ea este vorba, cu atât mai mult cu cât din ambele situaţii am făcut o combinaţie. Recitind articolul, cu mintea lucidă, şi eu înţeleg tot asta.

Adică. Victima colaterală mi-a trimis mesajul spam de tradus şi mesajul cu târfele. Corect. Nu trebuia să bag asta, că s-a înţeles altceva. Foarte corect. Însă am considerat că principiul chestiei stă deasupra detaliilor, care nu este musai să fie corecte 100%, întrucât nu detaliile contează, ci chestiunea de principiu. Or, principiul după care mi-am luat ţeapă cam doare, de ce să nu spun asta?

Am greşit că m-am grăbit şi că am amestecat chestiunile. Mă spăşesc scriind acest articol. Însă mi-era jenă de mine să scriu că omul nu-mi mai răspunde la telefon, că am fost făcut în stil barbar şi că acceptasem, în sinea mea, să-l primesc în rai chiar când mi-a dat cu flit. Practic, mă simţeam ca o zdreanţă folosită şi aruncată pe marginea drumului.

Adică idiotul îmi comenta pe e-mail articolele, mă lingea în fund (îmi plăcea, de ce să mint?) după care îmi dă flit. Adică îmi iau flit pe blogul meu, cum ar veni. Cred că este evident cât de frustrat am fost. Din neatenţie (şi spumele de la gură pe care le făceam) şi sete de răzbunare (da, nu sunt perfect), am buctit-o grav faţă de un om nevinovat, în încercarea, dealtfel reuşită, de a-i da cu catapulta în ouă unui cretin.

Practic, am încercat să-mi ascund ţeapa luată amestecând-o cu o chestie banală a altcuiva, în încercarea vădită de a o minimiza, de a minimiza setimentul de ciudă. Asta este, îmi cer scuze, cu promisiunea că voi fi mai atent pe viitor. Mai mult decât atât nu văd ce şi cum să fac. Încă o dată, Tibi, îmi cer scuze. Nu despre tine era vorba.