Un pic despre torționari
Ponta vrea să taie pensiile torționarilor. E bine, din punct de vedere moral, dar eu aș merge mai departe și le-aș confisca acestora toate posesiunile pe care statul le-a oferit pentru grozava treabă pe care au făcut-o.
Astfel, mulți securiști au primit proprietăți necuvenite. Trei generații, începând cu mine, trebui să muncim împreună ca să ajungem să deținem proprietăți de un sfert de milion de euro. În timp ce ei au așa, bine-mersi, că românii sunt acel popor care-și premiază călăii și parcă nu e în regulă.
Știu că „moștenirea” morală lăsată de cei sacrificați în închisorile comuniste este să nu-i răzbunăm. Mi-e teamă că am încercat asta și nu ne-a ieșit, de am ajuns cu toții prizonieri a unei temnițe bolunde numite injustețe socială. Și-apoi, ce se poate face acum, nicidecum nu mai poate fi răzbunare, iar răzbunarea nu este justiție, pedeapsa cu moartea s-a scos, iar majoritatea călăilor fostului regim au mâncat pe îndelete fructele otrăvite ale privilegiului.
Ne vom conforma cererii lor și nu ne vom răzbuna, ca să nu devenim la fel de haini ca torționarii, dar se cere să producem un minim act de justiție, nu doar pentru cei ce au plecat, ci și pentru cei care au rămas.
Astfel, nu doar că ceea ce facem acum nu mai poate fi răzbunare, dar este doar o umbră din ceea ce ar putea fi – la o adică – un act de justiție. Că n-ai ce pedeapsă să le dai unor boșorogi c-un picior în groapă. Chiar n-ai ce, și-au mâncat mălaiul și degeaba li-l iei, că ei îs sătui, la revedere.
Totuși, cred că așa se cuvine, cei ce au fost torționari să dea înapoi tot ce au primit de la stat pentru „cariera” lor, iar istoriei trebuie să-i lăsăm ideea că niciodată, un torționar al poporului nu-și va putea păstra privilegiile și posesiile, exprimând ideea de bun simț conform căreia colaborarea cu regimurile opresive este păguboasă.
Nu așa ar fi normal, nu așa ar fi înțelept?




Lasa un raspuns