Universitatea din Petroșani este de tip C
Conform criteriilor de clasificare a universităților, criterii intrate în vigoare doar în acest an, Universitatea din Petroșani a ajuns o universitate de tip C, adică este cu un picior, o mână și fundul în groapă (vizavi de buget, că se putea și mai rău).
Bineînțeles, cea mai mare parte a personalului, era să zic didactic, dar aș fi exagerat pe alocuri, tremură la gândul că s-ar putea să rămână pe drumuri și nu se aștepta ca frecând menta pe bani mulți timp de douăzeci de ani, să le vină și lor, în sfârșit, data scadenței…
Când s-a făcut, în toate universitățile, grevă pentru bugete, grevă ce a durat o lună de zile, singurii care au mers în continuare la cursuri au fost cei de la automatică și cei de la calculatoare, fiindcă nu puteam pierde atâta timp la cantitatea de materie pe care o aveam de însușit.
Pur și simplu, știind că va fi grevă, profesorii ne-au întrebat: continuăm în ritmul normal, indiferent de grevă, sau facem grevă și după aceea vedem noi cum îngrășăm porcul?
În timp ce la noi în grupă prezența era cam de 70% la orice curs, și 95 – 100% la orice laborator, iar la alte grupe prezența era cam de doi, trei studenți la curs, vă dați seama cam care era situația pe acolo.
De fapt, mediul economic a fost primul care a reacțional la lipsa de acțiune a educatorilor, postând anunțuri de genul: „angajăm absolvenți de studii economice, exclus Universitatea din Petroșani”. Cu alte cuvinte, cei de la Facultatea de Științe erau „cultivatori de vise interzise”.
Și, ca să fie tabloul complet, întrucât cei de la Facultatea de Științe erau 6,000 de studenți, în timp ce noi la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică eram doar vreo 3,000 iar cei de la Facultatea de Mine erau vreo 500, poate 1000, vă dați seama că ei erau cei care controlau universitatea, fiind cei mai mulți și atrăgând cele mai multe fonduri.
Mă rog, pe vremea aia se mergea pe burtă, pe principiul „cantitate, nu calitate”. Și, în ciuda faptului că unii absolvenți au pus mâna pe carte, au primit aceeași palmă la obraz ca și cei care au frecat menta, pentru că ar fi principial corect să fie introdusă și o clasificare auxiliară a diplomelor.
Sau nu, n-ar fi corect?
Asta cu angajam,……cu exceptia mi se pare urata…nu cred ca are importanta prea mare ce ai terminat ci ceea ce stii sa faci!
Da, dar dacă 98 % sunt pastă…
Nu vreau să te dezamăgesc, dar Universitatea din Petroșani se pare că e de categoria E: http://www.gandul.info/news/premiera-clasificarea-programelor-de-studiu-ministerul-educatiei-imparte-ofertele-universitatilor-in-cinci-grupe-vezi-aici-ce-valoare-are-facultatea-ta-8831966.
P.S. Nu contează procentul de absolvenți pastă, anunțul cu „Exclus Facultatea Cutare” îmi arată că firma nu e în stare să facă un interviu pe bune din care să-și dea seama ce are în cap candidatul, deci aș evita-o mai ales dacă am absolvit altă facultate decât cea exclusă în anunț.
😀 Nu vreau să te contrazic, decât spunând că are E la matematică și contabilitate. În rest, stă ceva mai bine.
Îți dai seama că cei care excludeau era firme de-astea de carton.