Ai grijă ce vorbești, că ăsta e blogger…

Mor, mor când aud asta. Cum adică să ai grijă ce vorbești că eu sunt blogger? Păi bine, poate aș găsi o poveste care mi se pare interesantă, în ceea ce povestești, dar în niciun caz nu mă voi comporta lipsit de etică, să te bag la înaintare în mod direct și nemijlocit.

Sigur, unii ar putea citi printre rânduri. Dar în niciun caz nu vor afla chestii pe care nu le știu deja. Și, oricum, nu folosesc un nivel de etică inferior aceluia care mi-ar plăcea, la o adică, să fie folosit pentru a spune povestea mea.

Firește că în viață trebuie să ai grijă ce povestești și cui, dar asta nu înseamnă că eu, bloggerul, sunt mai altfel decât altcineva care aude o poveste, o dospește și o spune înapoi, având grijă să obtureze identificarea subiecților și a faptelor, păstrând doar esențialul.

Sincer, am pierdut mulți oameni pe drumul vieții, când aflau că sunt blogger și când aveau reacții de genul: mă, trebuie să am grijă ce vorbesc cu ăsta, că poate mă pune pe blog. Mulți. Prea mulți. Pentru că uitau de etică și considerau că bloggerii sunt ca jurnaliștii avizi de premii Pulizer, capabili să calce pe cadavre pentru o poveste bună…

N-am dat nume, nu mă gândesc să dau nume și, oricum, nu mă gândesc să dau numele reale, decât la cerere. Asta unu la mână. Apoi, cei care reacționează așa sunt cititori de bloguri și învață din poveștile spuse de alți bloggeri despre alți oameni… De ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu accepți că și alții ar putea învăța ceva din povestea ta, când ție oricum nu-ți este afectată imaginea? Când nu ai nimic de pierdut ci, din contră, construiești o relație bazată pe complicitate cu povestitorul, o chestie absolut delicioasă?

De ce informația să circule omnidirecțional? Și de ce să te superi când, prin cuvintele mele, încerc să te înțeleg și, poate, să-ți revelez ceva?

De ce ne e teamă de cel care spune povești?

13 Comentarii

  1. TNH 29 decembrie 2011 la 12:48 - Raspunde

    Mi se întâmplă și mie să vreau să-ți spun ceva și să mă abțin. Pentru că orice lucru scos din context îmi poate aduce înjurături și roșii stricate. Și pentru ce? Pentru că n-am avut o zi întreagă la dispoziție ca să-ți povestesc și să-ți explic cadrul? Sau poate pentru că aveam timp, dar am ales să-l umplu cu altceva?

    Sau mai sunt cazuri în care fac chestii haioase sau ciudate, iar dacă le-aș spune cuiva care are blog probabil că s-ar distra copios, și cum n-ar vrea să fie singurul a cărui zi să se fi înseninat, să povestească pe blog. Numai că una e să fii pregătit să râdă de tine prietenii, printre care și un blogger, și alta e să fii pregătit să râdă de tine câteva mii de oameni, pe care nu-i cunoști și la care poate nu vrei să le dai detalii despre viața ta. Sincer acum, dacă oamenii ar vrea ca tot ce povestesc ei să fie accesibil unui public pe care nu-l poate selecta, și-ar face cu toții blog, că doar net au aproape toți oamenii sub 30 de ani.

    Nu, faptul că nu-mi faci cunoscută identitatea nu mă ajută. Așa pot să povestesc sub pseudonim unui reporter de la Libertatea, rezultatul ar fi același.

    Dacă vreau să împart o poveste cu cineva care și-a împărțit poveștile cu mine, o fac lăsând un comentariu pe blogul lui. Astfel, el și comentatorii lui (deci doar comentatorii, nu toți cititorii!) pot învăța de la mine, așa cum am învățat și eu de la ei. Mi se pare cel mai corect. Nu vreau ca gândurile și faptele mele de arme să apară în articole pe bloguri, ci în comentarii, acolo unde publicul e triat.

    Și dacă n-aș avea o părere atât de proastă despre bloggerii din RO, poate că n-aș fi atât de precaută. De-aia citesc doar o mână de bloguri și prefer să nu le dau numele aici pentru că n-am chef de flame.

    • Robin Molnar 31 decembrie 2011 la 12:32 - Raspunde

      Să înțeleg că este o chestiune de stil personal?

  2. relansat 29 decembrie 2011 la 16:32 - Raspunde

    Mie nu mi s-a intamplat niciodata asa ceva. Poate si pentru ca sunt din Moldova si aici mai toti au gura descusuta. Sau poate ca nu am realizat eu ca se ascund ei de mine, sau cine stie. Nici eu nu dau nume decat atunci cand este cazul 🙂

  3. dojo 29 decembrie 2011 la 16:56 - Raspunde

    Eu chiar nu am avut probleme din astea. Imi mai spunea o prietena: ba, pune asta pe blog, cand avea o zi cu draci si stia ca e o poveste interesanta. Chiar daca nu era nus’ cat de relevanta, in conditiile in care ea era in SUA iar cititorii mei nu sunt acolo.

    Acu’ e drept ca-s ‘aia cu siturile’ de vreo 10 ani, asa ca blogger sunt doar de data mai recenta. Probabil majoritatea au pierdut ‘specializarea’ asta din vedere 😀

    • Robin Molnar 31 decembrie 2011 la 12:33 - Raspunde

      Da, cred că au pierdut șirul, fiindcă văd din slovele tale că ai ce povesti. Și ai și de la cine. 😀

  4. Bogdan 29 decembrie 2011 la 17:33 - Raspunde

    Le este frica sa nu ajunga subiect pe blog. Oricum mi se pare o prostie.

  5. Tasia 30 decembrie 2011 la 20:01 - Raspunde

    Haha, asadar, bloggerii au devenit un fel de paparazzi de care trebuie sa te feresti ca sa nu dea la ziar? :))

  6. Ana 03 ianuarie 2012 la 00:35 - Raspunde

    On: Am grija ce vorbesc, blogger or no blogger. Sunt chestii despre care nu vorbesc niciodata cu nimeni si despre care nu scriu niciodata pe blog.
    Off: Ai scris “bogger” pe primul rand.

    • Mihai Todor 03 ianuarie 2012 la 01:11 - Raspunde

      Off: Problem solved 😀

    • Robin Molnar 03 ianuarie 2012 la 09:51 - Raspunde

      Foarte bine punctat. =))

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.