Cred că fac prea multe poze…

Duminică fiind, mi-am propus să nu stau numai în casă, așa că m-am dus la Muzeul de Artă din Cluj, la Galeria Permanentă unde, după ce am plătit biletul de patru lei și patru bani, din care cei patru bani merg la Crucea Roșie, respectiv taxa foto de 15 lei, pentru care am primit și chitanță, m-am apucat să fotografiez pe acolo.

Pe la a vreo o suta lucrare pe care o imortalizam, deja doamnele de acolo au început să se impacienteze, ba că puteam să-mi las ghizdanul la garderobă (ce cioban!), ba că au ceva carte cu majoritatea lucrărilor expuse, ba că ce fac cu atâtea poze, ba că sunt filmat, ba că să fotografiez numai lucrările care-mi plac, de-astea.

Burdujeni, pictură de Emanoil Bardasare Panaiteanu

Burdujeni, pictură de Emanoil Bardasare Panaiteanu

Așa că n-am avut  de ales și, decât să mă scoată ăștia în lanțuri și cu cătușă la încheietură, nici măcar la jumătatea expoziției (cam optsprezece săli) a trebuit să mă opresc, că deja doamnele mă urmăreau nu cumva să fur vreun foton reflectat de pânză sau mai știu eu ce, că-n înghesuiala aia (cu mai mulți supraveghetori decât vizitatori) aia sigur putea dosi ceva.

Amu, mie nu mi se pare chiar corect. Am plătit taxa de fotografiere? Am plătit-o. Sunt persoană fizică? Sunt. Și-atunci? Care-i baiul că fotografiez niște replici ale unor tablouri? Nu e ca și cum aș fotografia originalul ca să-l pictez în garaj…

Bine, dacă-i bai, sau nu, n-am cum să aflu, decât dacă – peste câteva zile – o să mă întrebe poliția unde am pus Tonița ăla vișiniu sau mai știu eu ce.

În fine, n-a fost prea plăcut. Practic, și elegant, m-au scos afară de urechi pe motiv că făceam prea multe poze.

Sunt bolnav.

5 Comentarii

  1. Mihai Todor 10 februarie 2013 la 17:35 - Raspunde

    Mă, tu sigur pozai tablourile și nu cururile gagicilor? 😀

    • Robin Molnar 11 februarie 2013 la 22:12 - Raspunde

      Sigur. Era pustiu, iar doamnele erau la a doua tinerețe.

      • Mihai Todor 11 februarie 2013 la 23:44 - Raspunde

        Bre, gusturile nu se discută =))

  2. Moga Florin 10 februarie 2013 la 18:16 - Raspunde

    Eu în cazuri de genul ăsta mă enervez destul de repede. În locul tău mă apucam să pozez aiurea pe acolo, fiecare chestie 🙂 Puteai să le faci poze şi doamnelor :)) Până la urmă ai plătit o taxă care îţi permite să fotografiezi.

    Dar parcă tind să cred şi eu ca Mihai Todor. Tu sigur nu fotografiai lucrările domnului? =))

    • Robin Molnar 11 februarie 2013 la 22:14 - Raspunde

      OK, erau și câteva nuduri, dacă chiar trebuia precizat…

Dă-i un răspuns lui Moga Florin Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.