Inițial am fost reticent în privința ceaiurilor reci pentru că, nu-i așa?, în societatea românească ceaiul nu poate fi decât cald. Și totuși, să nu dau vina pe sistem, că nu este un argument valid.

Copii find, mai ales când eram bolnăviori sau în pericol de a ne îmbolnăvi, tata ne făcea pâine cu ou și ceai, într-un gest de o dulce tandrețe părintească, dacă mă întrebați pe mine.

Eh, tocmai în 24 Mai 2006 când m-am eliberat din spital în urma unor erori nefericite de-ale mele (țin minte data pentru că era ziua mea), eram cu un prieten prin oraș. Venise să mă ia de la spital și nu mai știu ce făceam la el acasă, în curte. Însă știu că era cald afară, foarte cald.

Așa că m-am dus până la un magazin din apropiere (eram îmbrăcat doar în pijamaua de spital) și am cerut ceva rece de băut, cât mai rece. Or, cea mai rece băutură era ceva ceai cu lămâie, la doză. Am luat șase doze (trei mie, trei prietenului meu) și ne-am pus să le bem.

Cum să spun? Cu fiecare gură rece dulceag – amăruie pe care o luam, simțeam cum intră vlaga în noi, cum toropeala dispare și cum, ca printr-o minune, începeam să ne simțim mult mai bine. Acela a fost, dealtfel, și momentul în care mi-am dat seama că un ceai rece face cât toate sticlele de cola rece din lume.

Pentru că, și asta am învățat-o repede, un ceai rece te răcorește mai bine decât un dulceag suc rece. Așa se face că, până în ziua de azi, când mi-e foarte cald trec pe ceai rece.  Bine, ca și preferință personală, aș bea oricând o socată marca 314ra2 Green Label așa rece și acidulată cum e ea. Dar, no, e mai rară și nu se găsește decât într-un singur loc.

No, când vă este cald voi beți ceai rece, limonadă sau socată? Sucuri reci? Bere, eventual? De fapt, ce beți?