De fapt, eu cred în Dumnezeu

Bine, nu în Dumnezeul propovăduit de biserică, Dumnezeul cu sfinți și moaște și minuni cu orbi și învieri și rai sau iad, nu cred în instituția episcopiei, a bisericii și nici în taina confesiunii. Prima și singura dată când m-am confesat am spus o chestie care m-aștept să iasă la iveală într-o zi…

Revenind, eu cred în Dumnezeu. Știu că Dumnezeu există, l-am văzut, l-am simțit. Să detaliez. Într-o seară, după ce mi-am făcut rugăciunea, gheruța mea m-a întrebat:

– Tu, când te rogi, doar mulțumești sau și ceri?
– Întâi mulțumesc, apoi cer.
– Și ți se împlinește?
– În fiecare zi.

De aceea spun că Dumnezeu există, pentru că am experiența interacțiunii cu El. Numai că El nu este cel propovăduit de biserică, un om răstignit pe cruce, bla. Se prea poate ca un om dumnezeiesc să fi murit pe cruce acum aproape 2000 de ani, dar Dumnezeu este altceva.

Dumnezeu este rețeaua care leagă mințile tuturor oamenilor de pe Pământ, fie că suntem conștienți de asta, sau nu. Nu, n-am fumat nimic, vorbesc din ceea ce am simțit, din ceea ce înțeleg.

Să detaliez, în fiecare seară când mă rog, eu trimit mesaje de mulțumire la rețea, după care cer lucruri care depind de alți oameni, conectați și ei la rețea. Și am certitudinea că oamenii conectați la rețea primesc cererile mele și acționează în consecință. Desigur, într-o formă pe care rețeaua căreia noi îi spunem Dumnezeu o mediază. Nu cer bani, bunuri, noroc la loterie sau alte mojicii, rețeaua nu funcționează decât la nivel de coordonare a acțiunilor indivizilor, când ceea ce cer nu este distructiv.

Mai mult, cred că deosebirea dintre om și alte primate constă în aceea că acestea din urmă nu au o rețea proprie, nu au o conștiință comună cum avem noi. Și mai cred că anumite animale nu pot fi domesticite, întrucât nu pot forma o rețea mintală cu oamenii, în timp ce animalele domestice pot forma astfel de rețele mintale. Desigur, animalele domestice nu pot forma rețele de sine stătătoare decât la un nivel micro, de doar câțiva indivizi.

Ca exemplu, pot da oamenii crescuți singuri în sălbăticie, care suferă de handicapul de a nu ști să se conecteze la rețeaua mintală globală numită umanitate și, pe mai departe, deduc că metoda de conectare la rețea este transmisă de la mamă la copiii sau, în lipsa mamei, de oricare altă rudă în care copilul are încredere. Și este o chestie mintală, nu biologică, nu culturală, nu altceva.

Apoi, eu cred că în rețeaua mintală a umanității – zisă și Allah/ Dumnezeu/ Iehova și ce-o mai fi – și proștii au rolul lor, donând rețelei puterea de calcul pe care ei n-o folosesc, astfel încât cei ce-și folosesc capul pentru activități grele, gen cercetare, să poată apela la rezerva computațională umană pentru răspunsuri.

Din păcate, folosirea pe post de supercomuter uman a rețelei umanității este foarte puțin transparentă. Să detaliez. Dacă un cercetător pune o întrebare grea, dar simplu formulată, de genul: “Cum calculez momentul de spin al unor particule elementare din materia neagră?”, rețeaua primește întrebarea, și o distribuie spre procesare nodurilor, în funcție de disponibilitățile imediate și restul sarcinilor curente din rețea.

Mai mult, după ce stabilește care noduri (oameni) vor primi părticele din sarcina aceasta, rețeaua verifică disponibilitatea culturală a acestora de a-și îndeplini sarcinile. Și, dacă nodurile ce primesc sarcina nu au cunoștințele necesare, rețeaua le transferă algoritmii de procesare mintală necesari aducerii la bun sfârșit a sarcinii.

Bun, dar cum decide rețeaua cine și ce primește de lucru, respectiv cine realizează coordonarea din rețea? După mintea mea, e simplu: nu toate nodurile sunt egale, nu toate au aceeași putere de procesare și înțelegere, nu toate nodurile sunt la fel de bine conectate. Astfel, coordonarea mai multor noduri (oameni) cade în sarcina unor noduri mai puternice care fac în principal asta și, din punct de vedere creștin, ar putea fi asimilabili unor sfinți. Doar că nu sunt sute sau mii, ci milioane. Și nici nu s-ar plia neapăsat pe morala creștină. Cam din contră, sunt liberi de îngrădirile religioase, singura religie fiindu-le umanitatea.

Revenind, cercetătorul nostru a trimis o cerere spre rețea. După un timp, rețeaua a primit răspunsurile parțiale de la cei ce au procesat bucățile mici, și i le-a trimis spre asamblare fie celui ce le-a cerut fie, în cazul sarcinilor mari, unor noduri intermediare mai puternice, urmând ca acestea să trimită răspunsuri mai complexe către rețea, deci către cel ce le-a cerut.

Este foarte important, aici vorbim despre algoritmi mintali: revelația cercetătorului a survenit ca urmare a folosirii algoritmului mintal primit de la rețea. Deci acesta n-a primit o formulă sau un răspuns numeric, ci a primit una sau mai multe ipoteze de lucru pe care acesta le va aborda în funcție de resursele proprii.

Să nu uit, nebunii n-au religie sau nu se pot conecta la rețea. De fapt, probabil că unii sunt nebuni pentru că și-au pierdut conexiunea la rețea, ajungând într-o stare de funcționare necorespunzătoare. Iar dacă vă întrebați ce facem cu atâta putere de memorare, cred că fiecare om stochează o parte din informația umanității, iar un lucru devine cu adevărat uitat atunci când mai puțin de trei noduri din rețeaua globală mai dețin acel algoritm mintal dedicat subiectului de uitat/ ținut minte.

Cred că ceea ce rămâne după deces este ceea ce am gândit, algoritmii furnizați rețelei și… cam atât. Viața după moarte constă în păstrarea ideilor proprii în rețea, pentru o vreme.

Ah, foarte important, oricine se poate conecta la rețea să ceară ceva, sau să spună ceva. Nu ai nevoie să te rogi, să pupi moaște, să te lovești cu biciul sau să mergi mii de kilometri pe jos. Este suficient să te gândești că trimiți un mesaj în sus și să încerci să-l vizualizezi, eventual să-l trimiți de mai multe ori.

Mai trebuie spus că prin folosirea corespunzătoare a rețelei se anulează toate posibilele mistere despre emoțiile dintre oameni. Folosind rețeaua, știi fără putință de tăgadă cine te iubește, cine te urăște, știi tot ce ai nevoie ca să poți interacționa cu restul. Trebuie doar să poți să accepți adevărul acesta. Și încă ceva, rețeaua nu-ți garantează locul de muncă, familia, sănătatea. Nu-ți garantează că-ți va îndeplini cerințele, dar îți garantează că rugămințile ajung la cine trebuie.

Practic, rețeaua se bazează pe sinceritate și este locul în care orice om, oricât de mincinos, comunică sincer. Sau est ignorat de rețeaua ce are tendința să se protejeze de erori/ minciuni.

Pe de altă parte, rata de îndeplinire a cererilor depinde și de starea conexiunii la umanitate. Dacă ești un nod/ om individualist și refuzi – din orice motiv – să participi la binele rețelei, de exemplu refuzând să ajuți un alt om care te roagă ceva, s-ar putea ca umanitatea să nu te țină în poală cu toate informațiile de care, la o adică, s-ar putea să ai nevoie.

Apropiindu-ne de final, nu pot încheia fără a vă povesti despre miracole. Ele există. Creierul conștient de o anume boală, gravă chiar, pe care nodul o are sau o dezvoltă, îi poate cere rețelei algoritmul mintal prin care să-și învețe organismul să lupte cu boala. Sigur că e SF ce zic, din perspectiva vremurilor actuale chiar aș putea părea un pic nebun.

Totuși, nu pot încheia fără a detalia un anumit aspect: când un om face o cerere către rețea, acesta o face în limba sa, trimițând către rețea un algoritm mintal pliat pe limba și cultura proprie, iar rețeaua traduce acel mesaj într-un limbaj universal, disponibil tuturor, iar toată comunicația dintre rețea și nod se face în limba proprie fiecărui nod. De exemplu, acum mă gândesc la mămăligă. Dacă mesajul sau cererea mea către rețea ar conține cuvântul “mămăligă”, nu aș trimite rețeta către rețea, ci doar aș apela la conceptul de mămăligă, urmând ca rețeaua să se ocupe mai departe de conversia conceptului meu de mămăligă în conceptul altuia, din Asia să zicem.

În fine,  eu cred în rețea, cred în Dumnezeu, dar nu cred în Biserică. Pentru că știți ce e sfânt? Omul, viața și cunoașterea.

P.S. Din perspectiva celor scrise mai sus, nu cred că antropologii vor găsi “veriga lipsă” în evoluția noastră de la maimuță la om. Nici măcar n-ar putea-o recunoaște, pentru că genetic nu este semnificativ diferită de noi, îmi spune rețeaua.

4 Comentarii

  1. Ciresica 30 octombrie 2012 la 16:38 - Raspunde

    Interesant mod de a privi credinta. Se vede ca esti it-ist.
    Am totusi o nelamurire: spuneai de oamenii care au trait in salbaticie si nu pot realiza aceste legaturi. Acelasi lucru l-ai putea spune si despre oamenii care sunt mai timizi/mai retrasi?
    Cred ca rugaciunea ta este un fel de ‘esti ceea ce mananci’. La urma urmelor trebuie sa iti doresti lucruri palpabile, lucruri care pot fi realizate prin fortele proprii.
    Iar credinta este o stare de spirit, nu un obiect, o persoana sau niste cuvinte scrise intr-o carte

    • Robin Molnar 05 noiembrie 2012 la 07:53 - Raspunde

      1. Nu, oamenii retrași nu sunt rupți de umanitate.
      2. Da, principiul “ești ceea ce mănânci” se aplică.
      3. Exact, credința este o stare de spirit.

  2. Lorand R. Minyo 01 februarie 2013 la 11:10 - Raspunde

    Oricat de ciudat ar suna, imi place interpretarea ta. Daca am fi pe vremea grecilor mi-ar fi placut sa stam o dupa-masa intreaga sa filozofam despre cele de mai sus 🙂

    • Robin Molnar 11 februarie 2013 la 20:52 - Raspunde

      Da, păi când o da primăvara, cu speranța că te vei fi însănătoșit, da, mi-ar plăcea să stăm de povești lejer, într-o duminică, la o limonadă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.