De fiecare dată…
De fiecare dată când plec din Petroșani, o parte din mine, ca o dâră, rămâne în urmă, iar eu trebuie să fac un efort conștient și voit de a nu deveni melodramatic.
De fiecare dată când revin și plec din Petroșani, ceva se schimbă în mine, ca și cum aș răsfoi pe îndelete paginile gălbejite ale unei cărți mistice, nu știu cum să explic mai bine, ca și cum fiecare întoarcere și despărțire ar fi o mână care dă paginile propriei vieți.
Nu știu ce sentiment straniu mă apasă când mă gândesc la acesta, de parcă o anume forță a sângelui și a minții m-ar chema înapoi, ca și cum un lup dezrădăcinat este mânat de un anume foc interior ce-l lasă, doar, să urle noapte de noapte spre Lună.
Cu fiecare sosire și plecare de acasă, lupul devine din ce în ce mai sălbatic și se întreabă din ce în ce mai des:
– Oare care-mi mai este pădurea?
Fain zis, da’ mă îndoiesc că o să-și tragă HP-ul un sediu de R&D în Petroșani în viitorul apropiat…
Și eu mă îndoiesc.
Asa ca lupule…obijnuiestete!:))
De ce?
E greu de fiecare data cand trebuie sa pleci iar din casa in care ai copilarit ca sa te avanti pe drumurile grele ale vietii…
Exact.
Hmmm, de ce nu ai folosit „acasa” in loc de cuvantul orasului. Daca ai fi fost din Cimpa sau Uricani, oare la fel ai fi zis ? Ce are Petrosaniu-ul asa special ? Detaliaza ! 😀
Ma bucur ca mai e cineva care gandeste asemanator. Ceva de genul asta simteam si eu cand ma intorceam la jobul din Tm dupa un weekend acasa. Pana la urma am revenit definitiv aici. Eram in orasul ala mare de 8 ani, si totusi ma simteam strain acolo.
Oricum cred ca stii ca 99.9 % din populatia acestui oras ar da navala intr-un oras de talia Clujului, daca ar avea posibilitatea sa o faca. Si fara regrete sau simtaminte precum cele expuse mai sus. Ubi bene ibi patria !
Nu știu de ce. Sau știu. =))