Astăzi am citit două e-mail-uri mai deosebite. Primul era cum mai era, dar al doilea mi-a revelat ce anume înseamnă să fii un om senzațional. Cum să spun? După cel de-al doilea e-mail, ochii mi s-au înlăcrimat și am ieșit afară din birou, la răcoare, să-mi revin, că nu mai puteam.

Nu, nu eram trist, eram atât de mișcat încât am și răgușit. Și am rămas așa, plutind cu un fel de nor de optimism deasupra capului, gândindu-mă, conform extrapolării mesajului din e-mail, că familiile rămân împreună chiar și la greu și că mereu se vor găsi idealiști care să lupte pentru a duce lucrurile mai departe.

A fost, vă jur, magnific.

Apoi, într-o notă mai serioasă, câteodată mă apucă hatârul ăsta de a le arăta oamenilor că sunt ridicoli, fiind de acord cu ei și așteptând să-mi explice de ce sunt sau de ce aș fi de acord cu ei, lucru care nu se întâmplă, pentru că lucrurile ridicole rămân inexplicabile.

Florin Rușanu m-a prins într-un astfel de offside. Aș vrea doar să-l asigur că nu sunt ridicol ci că eu doar, câteodată, devin avocatul diavolului pentru a exemplifica cine este necuratul…

Voi sunteți bine?

P.S. „- De-te, că poate ai treabă!” mi-a spus cineva azi, știind că avem viziuni diferite vizavi de Roșia Montană. Din câte știu eu, un om superior nu se va îndoi de buna credință a cuiva care are o opinie divergentă și, de aceea, nu-l va privi de sus pe interlocutor. Dar cine să înțeleagă și cine sunt eu să judec?