Eram cam cu capul în nori și un pic grăbit, ieșind de la muncă astăzi. Îmi doream să ajung la poștă, să ridic un colet cu bunătăți de băut trimise cu drag către mine. Și eram grăbit și pentru că părea că stă să plouă.

Și mă gândeam și ce să-mi iau de mâncare și musai niște fructe să-mi fac niște zeamă din fructe de casă, că așa nu se mai poate. Dar să revin. Mergeam la poșta din Mărăști să ridic un colet.

De la intrare până la ghișeu sunt vreo opt metri. Și dau să intru. Dar la naiba cu inginerul socialist care a supervizat lucrarea! La nivelul ușii pardoseala este mai înaltă decât în restul clădirii cu vreo cinci centimetri.

Și intru în incintă, mă împiedic, zbor la propriu prin aer, că eu când merg îmi iau avânt, zbor înjurând în gând, după care aterizez fix la ghișeul unde nu era nimeni la rând, că dacă era dădeam cu careva de pământ… Și și rimează.

Să nu exagerez, totuși. Nu cred c-am zburat mai mult de șase metri. Vă dați seama că dacă alergam, spărgeam campionatul de la sărituri, nu? Dar să revin: o tanti se uita la mine cum dădeam din aripioare (pene n-aveam, că nu-s de ăia) și mai că n-a pufnit-o râsul.

Noroc că am râs eu, că pe barba mea îmi permit de mine să râd ce față aveam în timp ce pluteam prin aer.

Voi cum ați fi reacționat dacă v-ați fi trezit zburând precum cataclismul prin aer?