M-am lovit cu melancolia în cap
Eram la birou și după ce am băgat cam multă cafea, am zis că hai să-mi fac și eu un ceai verde cu lămâie. Iau două plicuri, le bag în cană, și tor apă fierbinte peste. Pfuai, și atunci m-am lovit cu melancolia în cap, căci ceaiul mirosea fix a ceaiul făcut de tata când eram mici.
Sunt unele chestii pe care nu le uiți niciodată, chiar dacă nu te gândești la ele. No, mirosul de ceai cu lămâie prin el este una dintre ele. Și nu, nu e vorba despre mirosul de ceai de lămâie, nu. Este vorba despre o anume combinație, ca o cheie ce deschide o ușă spre trecut, ca un cifru.
Da, mi-a căzut bine, chiar dacă m-am lovit cu melancolia în cap.
dap.. sunt multe astfel de mirosuri care ne amintesc de copilarie, mirosul laptelui proaspat tocmai mult de la vaca.. si asa mai departe, astea ne mai leaga de trecut din cand in cand.
=D Da, da, da, îmi place mirosul de lapte proaspăt fiert. =D
Mirosul de struguri din gradina de la mamaia. Am dat de doua ori in ultimii opt ani peste struguri cu parfum din ala. Is si enervanti ca au coaja groasa, insa aroma este… mmmm =D
=D Da, și pe mine mă enervează coaja aia groasă, dar gustul e divin. =D