Nici nu stiam ce dor imi era sa-mi spal ochii orbiti de griul uscat al orasului. Ma uit pe campuri si peste vaile verzi. Dar, de fapt, nu ma uit, numai incerc, pentru ca privind aceasta prospetime parca ma doare, parca ma misca. Ma rog, mai patesc asta si cand ma mai uit la femei frumoase, dar acum e altceva.

Nici nu mi-am dat seama, pana azi, ca deja au inmugurit copacii si tufele, si ca iarba a inceput a respira din nou, din ce in ce mai puternic. Sincer, eram atat de prins intr-un cotidian concret, inca parca uitasem de latura asta a regasirii spirituale prin natura. Si, dupa cum spuneam, parca aceasta regasire ma ustura pe ochi si, prin ochi, in suflet. Zilele astea cred ca o sa ma umplu cu energie de la verdeata. Desi, din ce am vazut in departare, in Retezat inca este zapada.

– Zapada albastra si iarba verde, barman. Vreau portie tripla, as spun

Trebuie sa inchei aici cu acest live blogging din tren, intrucat ne apropiem de Subcetate (langa Hateg), si de acolo sigur nu o sa mai am semnal. Ne vedem acasa!