Acum vreo 2 statii s-a urcat in tren un mos cu fie-sa. Cred ca e adevarat ca parintii platesc pacatele parintilor, caci el e betiv. Pfuai, a intrat in compartiment si mi-a putat nasul, la propriu. Putea a ceva amestec de tuici (palinci) de mi-a intrat nasul in travaliu si imi vine sa vomit.

I-am spus ca e ocupat. Fata care ocupa locul respectiv a mers sa se bage in seama ca un tip si si-a lasat iPod-ul pe bancheta. Dar sa nu divagez. Vine betivul, da a se aseza, sau ceva de genul:

– Imi pare rau, e ocupat, ii spun.

– Tu [numele], hai mai departe, ca si aici e ocupat.

Iese din compartiment bombanind:

– Asta e Romania, tara in care nu mai exista respect.

In timpul asta, mie imi curgeau ochii de la duhoarea pe care el a lasat-o in urma. Aia tare, dupa cum spuneam. Mi-a adus draga de Bianca papica (multumesc mult, pup), dar inca nu m-am atins de ea, ca inca n-a apus soarele. Eh, de la mosulica asta imi vine sa vomit, dar foarte, foarte rau. Ca doar io nu-s deloc obisnuit sa miros cinci sortimente de tuici pe stomacul gol, seara, obosit si infometat (rog a se observa manierea eleganta de a spune: sunt un pretios, nu ma stresa).

Asa ma enerveaza acei oameni care cred ca respectul trebuie oferit neconditionat! Eu am invatat ca respectul se castiga. Am invatat ca daca vreau sa ma respecte oamenii, trebuie ca eu sa merit acel respect. Si mai trebuie ca si eu sa-i respect la randul meu pe ceilalti.

Dumnealui nu se incadreaza, insa, in niciuna dintre categorii de oameni care pot primi respect de la ceilalti.

Fiind tren accelerat, dumnealui are loc, dar s-a mutat de acolo pentru ca avea chef sa vorbeasca si cu altii, sa le povesteasca fascinanta sa viata.

P.S. E fain live blogging-ul din tren. Sper ca si voua va place sa cititi asta.

P.P.S. Simeria.

P.P.P.S. Battery low. 3 ore si jumatate ajung (23% charged, 49 minutes remaining). Poate mai prind vreun articol.