O chestie care ține de omenie
Stăteam liniștit pe locul 25 când, în Simeria, se urcă o familie de olteni care, încă, nu s-au ardelenizat. De proști. În fine, deci intră oamenii în compartiment, la care tipul, către mine, văzând că sunt cu laptopul în priză:
- Vă mut de acolo că e locul meu și am și eu un radio.
"Acolo" fiind locul de lângă geam unde se află și singura priză. Vă dați seama, mi-a căzut greu. E dreptul omului să stea acolo, că e locul lui. Dar mi-a crescut tensiunea când am văzut că, de fapt, are un radio portabil cu baterii și la care putea asculta oriunde. Deci, practic, m-a mutat din fudulia dumnealui.
E o chestie de omenie, sincer. Dacă n-ai nevoie de un loc specific, trebuie să fii un pic nașparliu ca să-l muți pe un om dintr-un loc doar pentru că ai dreptul. Dar nu-i nimic, eu în mai puțin de două ore cobor la Petroșani. Doar nu credeți că sunt papagal să le spun de unde se dă căldura mai tare, căldură pe care pentru mine am oprit-o încă de la Cluj. Oricum, deja, s-au plâns că e frig în compartiment, de-abia aștept să ajungem într-o zonă de munte, să îi clănțăne căștile în urechi.
Dacă tot îs niște reptile cu sânge și inima rece, să stea în frig în plm.
P.S. Nu contest dreptul omului de a sta unde are loc, dar contest omenia unui care, din fudulie și pentru că poate, face de-astea.
P.P.S. Bine faci, bine primești!
P.P.P.S. Mie imediat mi se termină semnalul (de la Hațeg nu o să mai am deloc) așa că vă pup și vă doresc un weeke nd fain.




Ce rău eşti, dacă nu avea baterii? Sau dacă avea, dar erau pe terminate?
=) Nu avea locul 24 (m-am prins după aceea) și avea și baterie, fiindcă asculta la telefon. Nu am obiceiul să pedepsesc oamenii pe nedrept.
Bă da’ ți-ai tras un iglu sau mureai și tu de frig împreună cu ei? 😛
=D Mie îmi era puțin răcorică, ceea ce înseamnă că lor le cam înghețau mucii de frig.
Deh, făceai și tu ca Moromete cu fasolea 😆
T_T Nu mi-a plăcut Moromeții, deci nu-mi amintesc faza.