Mă oftică inculții ce mă trimit să citesc. Atunci când n-au argumente, pac, mi se servește aia cu: pune mâna și citește, să vezi că…

Ăsta este argumentul: pune mâna și citește. Nimeni nu zice ce. Nimeni nu știe să citeze sursa iar unii, nu mai zic, nu știu nici cum se folosesc virgulele și cratimele, dar sunt păstrătorii adevărului absolut.

Asta se întâmplă când oamenii învață știință din cărți scrise de duhovnici religioși, li se îmbrehăne cortexul cerebral, o iau pe ulei și încep să se creadă foarte deștepți și nespus de culți.

Asta mi se pare cel mai grav, că oamenii nu mai au măsura propriei cunoașteri, nu mai au etalonul care să le spună că nu știu totul, lăsând o portiță deschisă către noile descoperiri, nu, nimic, ei știu totul și sunt siguri de asta, în timp ce noi, restul proștilor, știm multe și ne îndoim de și mai multe…

De exemplu, în orice moment admit că s-ar putea să n-am dreptate. Nici măcar nu mai sunt de acord cu unele articole mai vechi de-ale mele iar cunoașterea este fluidă. Nu aș putea, deci, niciodată vorbi dintr-o poziție rigidă, deși întotdeauna am o stanță fermă.

În fine, deja mă îndepărtez de subiectul propus, faptul că oamenii și-au pierdut etalonul cu care să-și măsoare profunzimea (sau superficialitatea) cunoașterii.