Io am fost tocilar de mic. Acum, când mă uit pe extrasul de cont, nu-mi mai este jenă să admit, n-o să mint. Mereu am fost un tocilar rebel și greu de îmblânzit, spre imposibil, dar disciplinat și cu conștiința lucrului care trebuie făcut.

Când părinții cumpărau pentru ei almanahurile cu Știință și Tehnică ale anilor 1980 nu cred că s-au gândit explicit că o să le savurez din scoarță în scoarță, Dar așa a și fost, când vremea de afară era urâtă sau prietenii erau plecați pe la țară, eu m-apucam să studiez lucruri noi, citind aceste almanahuri.

De exemplu, în clasa a șasea, la prima oră de fizică, profesoara ne-a întrebat așa:

– Cine știe câte și care sunt stările de agregare a materiei.

Normal, de la chimie cu toții știau că sunt trei: lichidă, solidă și gazoasă. Dar, studiind încă din clasa a cincea, acasă, în Știință și Tehnică, eu știam că sunt patru și am spus așa:

– Sunt patru stări, nu trei.

– Știi și care?

– Da, de la chimie le avem pe primele trei: lichidă, solidă și gazoasă.

– Și a patra?

– A patra este plasma.

– Da, din neoane sau din ecranele televizoarelor.

În clasa a opta deja știam teoremele cuarcilor. Adică știam, deja, că protonii și neutronii sunt făcuți din particule și mai mici decât cele subatomice. Și mai știam și despre dualismul undă-corpuscul la lumină și alte asemenea minunății.

Sigur, nu știam la nivel de formulă, dar înțelegeam mecanismul. Ceea ce-mi oferea un avantaj competitiv clar. Da fapt, Știință și Tehnică m-a ajutat să-mi rafinez curiozitatea, ajutându-mă să înțeleg mecanismele și tainele universului.

Astăzi, după douăzeci de ani, am găsit-o din nou la chioșcuri. M-am simțit ca un șobolan într-un siloz de porumb, nici nu vă pot descrie. În fine, voi vă mai aduceți aminte literatura copilăriei cum era? La mine, clar, era mai mult tehnică. Mai citeam CIP și Tehnium. Și Jules Verne.