Te-am iubit, Ludmilla
Cel mai greu mi-a fost când mi-am dat seama că mereu vom fi trei. Am încercat o vreme să mă conving că e altfel, am eşuat lamentabil. Am crezut că poate greşesc eu cu ceva şi am încercat să devin, să fiu mai bun. Fără rost, însă.
Avea mereu grijă să mă consoleze, dacă pot să spun aşa, prin tot felul de gesturi mărunte, dar tandre, însă ajunsesem la un punct în care nu mai puteam fi consolat şi aşteptam să strâng puterea necesară pentru a mă zmulge din încleştarea asta emoţională.
Dacă eram trist, lucru inevitabil într-un meaj a troix, se comporta perfect cu mine. Dar vedeam, cât de prost să fii (? – întrebare retorică ce nu necesită răspuns) că se copmortă la fel şi cu el. Dilema mea cea mai are devenise faptul că nu eram pe locul doi (asta ar fi simlificat mult situaţia mea) ci faptul că eram la egalitate cu "celălalt".
Realizasem faptiul că eu şi cu "el" suntem firi complementare şi, fiecare, îi oferă ei altceva. Am încercat să lupt şi pe frontul acesta, atât cât am putut, însă situaţia nu se putea schimba, indiferent de acţiunile noastre, pentru că ea ne vedea pe fiecare într-un fel şi refuza să ne vadă altfel.
Totul s-a rupt într-o zi când am realizat că ea stă altfel în braţele mele, că lasă privirea în jos şi alte detalii pe care ajungi să le cunoşti după un an şi jumătate petrecuţi alături de cineva. Atunci am simţit că se simţea "murdară". Am întrebat-o:
– Ce ai face dacă ai fi în locul meu?
– Aş fugi şi nu m-aş uita înapoi.
Asta am şi făcut. Câteodată încă o mai aud cum plângea la intrarea scării, în ploaie, rugându-mă să nu plec. Până în seara aceea m-am întors de câteva ori la ea, cât, încă, inima era mai puternică decât raţiunea, însă atunci n-am mai făcut-o.
Mi-a fost greu multă vreme. Mi-a fost greu să nu simt cum se cuibăreşte la mine în braţe ca în ultimul refugiu al ei. Mi-a fost greu fără privirea ei care mă scruta până în cele mai adânci cotloane ale sufletului. Mi-a fost greu fără atingerile ei femeieşti. Greu, foarte greu.
Şi mai greu mi-a fost de curând, când am realizat că astăzi, dacă am fii din nou împreună, ar fi la fel. Mereu trei, mereu între albii, mereu atârnând între rai şi iad. Şi asta doare, pentru că este o formă de neîmplinire sufletească.
Acum, însă, nu mă mai uit înapoi. Nu mă mai întorc la ea. Refuz să gust din mărul dulce şi otrăvit al purgatoriului pe care mi-l oferă ea.
Articol scris pentru concursul LovePlus Tripletested şi vine sub forma unei lepşe ce merge la Codrutza, Clawd, Florin, Lirca, LittleDot, Victor şi oricine mai vrea. Nu am tag-uri aşa că bag link spre mine. #loveplus tripletested. Titlul vine de la piesa lui Tudor Gheorghe – Ludmila.
ATENŢIE! Dacă cititorii fără blog sunt interesaţi pot să joce şi ei lăsând un cometariu mai jos!
L.E. Nu-mi băusem cafeaua şi am uitat să precizez, în caz că nu este destul de clar: cea mai grea ]ncercare a fost să mă îndepărtez, să o părăsesc pe persoana iubită. Şi da, leapşa este preluată din propre iniţiativă de la Arhi.
dude…nu stiu daca o sa pot raspunde la leapsa asta…e prea greu.si, nu am nevoie de prezervative 🙂
:woohoo: Nu e vorba de premiu ci de participare. :woohoo: