În gară la Cluj, trenul tocmai se forma. No, cu zece minute înainte de plecare, în compartiment intră un domn cu soția și cei trei copii bolnavi, vorbind c-o voce gravă și guturală, extrem de enervantă.

No, în timp ce-i spuneam că săptămâna trecută copiii erau bolnavi, iar doamna nu, m-am uitat în ochii dumnealui. Dincolo de mutra umilă, ochii îi luceau și părea a râde, așa cum adeseori fac șarlatani la întâlnirea cu oportunitatea de a-l prosti pe careva.

I-am spus să dispară și mi-a spus așa:

– Vai, dar ce șmecher eșt… sunteți.
– Da, dispari.
– Să vă dea Dumnezeu sănătate, îmi răspunde obraznic pe un ton ironic.
– Și Dumneavoastră, după câtă meritați.

Dubios, în momentul acela am simțit cum l-a lovit ceva în spate. S-a uitat la mine perplex.

Oare îi de rău?