Uneori se întâmplă să iubești doi oameni deodată

Cluj-Napoca

29 Aprilie 2016

Motto: Ce trist amor
Să vrei
Să stai

Mânat departe de-un dor!

Și ce avânt
Să știi
Că lași
Doar un cuvânt!
Ce fără rost
Plecând
Gândind

De a-i fi stat!

Și ce păcat
Să pleci
Să stai
Îngândurat!*

 

Uneori se întâmplă să iubești doi oameni deodată. Este chiar inevitabil, dacă nu de-a dreptul natural, deși ar putea părea, poate, cumva lipsit de etică. Dar eu vreau să fiu sincer.

Din experiența dramei pe care o trăiesc, pot spune că nu există trăiri simple fără implicații profunde, nu atunci când iubești corect și complet doi oameni complet diferiți, care văd în tine tot ceea ce tu cauți să crești în tine, care văd nu doar dincolo de aparențe, ci chiar și dincolo de propriile tale temeri.

Sunt zguduit, acesta este cuvântul.

Sunt frământat între o pasiune nebună pentru ceva ce-mi doresc să învăț, și dragostea mea față de 3Pillar Global. Și sunt frânt de binele atât de dulceag oferit de 3Pillar Global, pe de-o parte, și dorința mea de a învăța ceva ce mi-am dorit dintotdeauna să învăț, pe de cealaltă. Desigur, într-o lume ideală, sau foarte norocoasă, cele două s-ar fi contopit, însă probitatea profesională ne impune să fim pragmatici și să recunoaștem că astfel de situații profund fericite sunt mai de grabă cazuri speciale, dar…

Deci am să plec.

Vezi tu? Poate că uneori contează și drumul deși, în general, pentru o viață armonioasă, compania la drumeție este cea mai importantă, iar la 3Pillar Global compania umană – tu – a fost exemplară. De aceea, din toți cei cinci prieteni pe care-i am în Cluj-Napoca, patru sunt colegi de-ai tăi, se știu ei, oameni minunați, cu mult mai multe sarcini herculene în spate decât, la o adică, ar lăsa să se vadă.

Da, cumva sufăr de o dragoste atât de oarbă încât nu mai văd decât drumul, ca un cal speriat, ce aleargă în galop spre… nici el nu știe. Dar divaghez.

Uneori se întâmplă să iubești doi oameni deodată. Este un blestem. Plecând, vei iubi la nesfârșit și este, poate, cea mai sinceră formă a expresiei: te voi iubi mereu. Chiar dacă, desigur, într-o formă însingurată, veselă și tristă, profundă și superficială, complexă, colorată și incompletă. Iubirea, în fond, este recunoașterea propriei descompletări.

Iar eu, astăzi, sunt incomplet, cum incomplet este călătorul pe drumul său.

Cumva, recent am avut revelația aceasta!, am găsit secretul nemuririi – sau al vieții prelungite – iar secretul constă în a nu te opri niciodată din învățat. Iar eu am întâlnit exact ceea ce vreau să învăț acum, deși – trebuie să admit – plec pendulând între regret și nerăbdare. Totuși, este o lecție și în asta!

Deci nu, acesta nu este un sfârșit, pentru că nu este nici un început, ci este o continuare, o cărămidă în podul pe care-l construiesc între mine – cel de ieri – și mine – cel de mâine.

Pe mâine!

Cu drag,
Robin

P.S. Sunt „foarte” greu de găsit:

https://www.robintel.ro
robintel@gmail.com
@robintel (Twitter, Instagram)
https://ro.linkedin.com/in/robintel

* Mai mult decât o parafrazare din George Bacovia n-am putut. Cuvintele ar fi prea seci.

2 Comentarii

  1. ice4you 30 aprilie 2016 la 11:29 - Raspunde

    Cu femei ai incercat?

  2. Mihai Todor 15 mai 2016 la 00:30 - Raspunde

    No, da’ unde pleci mă?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.