Viitorul nostru a fost…
Coloana Infinitului a fost construită la Atelierele Centrale din Petroșani, unde au lucrat părinții mei vreme de mai multe decenii, și unde am lucrat și eu, câteva luni.
Mă leagă, totuși, de Brâncuși mai mult decât sudoarea și locul.
Mă leagă durerea fizică pe care ignoranța populară ne-o provoacă.
Mă leagă teama de a trăi în exilul continuu al românului extraordinar. Nu vreau să par arogant, Brâncuși a fost un geniu, iar eu nu. Dar, asemenea lui Brâncuși, văd legătura dintre incultură și sărăcie, dintre prostie și lipsuri, dintre lene și foame.
Mi-este teamă, deci, că într-o zi, asemenea lui Brâncuși, durerea neputinței semenilor mei mă va înfrânge și mă va trimite în exilul cel mai rece al străinătății.
Or, cine să înțeleagă că, uneori, a fugi este gestul cel mai curajos?
Priviți România anului 1938, la două decenii după Marea Unire. Cine mai crede astăzi în ea, după ce comunismul ne-a prostit de ne-a zăpăcit?
Până să vină comuniștii, nu trăiam în peșteri. Nu ei au construit blocurile. ci ei au dărâmat casele. Nu ei au construit industria, ci au acaparat tot ce s-a construit.
Era o vreme când în România se făceau lucruri mărețe, precum Coloana Sacrificiului Infinit (despre care am scris mai sus) sau Podul de la Cernavodă, o minune a geniului ingineresc al lui Anghel Saligny, care a reușit să rezolve sistemele de ecuații diferențiale, fundamentul întregii construcții, un proiect mintal mamut, poate nici astăzi egalabil.
De aceea, când mă gândesc la prezent versus viitor, îmi dau seama că cei mai buni dintre noi au fost., că viitorul a trecut și că fără voința oamenilor de a renunța la ignoranță, vom pluti ca mătasea-broaștei într-un fluviu de neputință.
Fac o concesie si scriu …
In lucru se afla un material pentru valeajiului.blogspot.ro legat de aceste uzine. Lucram la el de mai multe luni pentru ca habar nu ai cat de greu reusim sa adunam si mai ales sa punem cap la cap informatiile legate de acest loc. Nu ii pasa nimani si nimeni nu are bunavointa sa te ajute mai ales cand afla ca e vorba de un proiect gratuit. Sincer … mi’ar placea sa le iau parintilor tai un interviu cu amintirile lor legate de acest loc ca sa completeze articolul la care lucram, dar nu stiu daca este posibil sau si’ar dori asa ceva. Ar fi interesant pentru posteritate. Bine venite ar fi si pe email’ul site’ului cateva vorbe de la ei pe care sa le punem in context semnate de ei sau chiar anonime daca nu isi doresc asta.
1. Mulțumesc frumos de concesie. Am rezolvat problema cu tab-ul.
2. Da, desigur. Voi întreba și voi reveni c-un update, dar va dura puțin.
Multam! 🙂
Daca reusesti sa vorbesti cu ei, cel mai simplu este sa imi trimiti pe email’ul site’ului ce amintiri au sau ce ar vrea sa apara scris pentru posteritate in acel articol. Cred ca este mai comod pentru domniile lor in felul asta.
Multam inca odata! 🙂